„Dacă mă gândesc cât de bine eram acum zece ani și că nu mi-aș fi imaginat vreodată că nu m-am gândit niciodată că voi deveni model de videochat, nu m-ați crede. Ideea e că eu am rins vremuri propice, am avut o firmă pe domeniul serviciilor, m-am extins mai mult decât mi-am permis, iar mutarea la București m-a închis de tot pentru că a fost în vreme de criză. M-am întors în Iași, am ajuns de la un venit de 5000 de euro pe lună să mă uit cu disperare după anunțuri de angajare, să văd unde m-aș putea angaja. Aveam un nivel de trai cu care mă obișnuisem, în Iași am stat vreo trei luni să îmi caut locul de muncă ideal prin rubricile de anunțuri de angajare, dar nimic. Chiar nimic. De fapt, erau locuri de muncă, dar nu erau ceea ce căutăm, nu puteam să pic așa de mult la vreo 500 de euro pe lună. Așa că mai în glumă-mai în serios, într-o zi m-am dus la un interviu de angajare la Vixen Studio. Mai mlt să aflu despre ce e vorba, fără să mă gândesc că Vixen Studio îmi va deveni loc de muncă cu acte în regulă. Dar cum să nu mă convingă când puteam să câștig la fel de bine ca în București? Puteam să mă repun pe picioare. Și chiar așa a și fost. Am stat vreo trei ani la Vixen Studio, timp suficient să învăț să și strâng bani, să gândesc un plan de afacere de care să mă țin, să redevin antreprenor. Recunosc, am tras un pic de mine, dar aveam o așa satisfacție când vedeam câți bani încasez în fiecare lună, încât chiar nu-mi trebuia nimic altceva. Știu, sunt multe fete care devin modele de videochat pentru a-și lua un credit, pentru că vor o viață mai bună, dar eu am vrut să redevin ceea ce am fost… iar un credit la bancă pentru un business chiar nu aș fi făcut. Acum zâmbesc, a fost tare faină perioada cu videochatul, am cunoscut fel și fel de caractere din spatele camerei video, nu știu, dar e o experiență care te învață multe.”,

456 vizualizari in total, 5 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment