Terminand toata partea formala, in sfarsit, in luna octombrie incepui marea aventura, aterizata de pe bancile scolii direct in activitate. Fara experienta si fara cineva care sa ma indrume am pornit in cautare de potentiali clienti, batand din usa in usa, la propriu. De la kilometri distanta se vedea ca nu aveam experienta. Conversatiile dintre mine si eventualii clienti erau de genul:
“ Vand degresant biologic alge marine”
“ Ce culoare are degresantul dumneavoastra”

Ma intorceam acasa fara clienti, si cu o problema in plus, de ce culoare era degresantul.”
Am asteptat sa vina prima comanda, asistand la descarcare am observat ce culoare avea degresantul: era galbui!!! Prima notiune o aveam deja.

Ma intorceam plina de mine la client si aproape ca urlam “Evrika! E galbui!, iar el imi si arunca o alta intrebare: “ Cate calorii?” Nu e ca ma descurajam, dar clientul acela incepea sa imi dea batai de cap, asa ca ca trebuia sa ma pun serios la punct cu caracteristicile. Putin cate putin am invatat multe alte lucruri, pana cand mi-am facut un bagaj de cunostinte destul de mare, pentru a putea dialoga cu clientii si pentru a putea fi destul de convingatoare pentru a-mi vinde produsele. Adaugand putin de teatru, pe care il aveam in dotare de la nastere, jocul era facut. Eram destul de panicata, cand a trebuit sa emit primele facturi, habar nu aveam cum ar fi trebuit sa le completez. Am scos hotarata dosarul cu documente, si incepui sa le pun in ordine, era deja un un prim pas, incepusem sa ma simt importanta. Clarificat si acest aspect , ma simteam pregatita pentru o noua provocare, de fapt aceeasi provocare, clientii, erau putini…prea putini. Cu fiecare zi ce trecea, reuseam sa ma pescuiesc cate unul in plus, nu era rau deloc. Comenzile si vanzarile cresteau, insa oricum cantitatile erau inferioare asteptarilor.

Capitalul pe care ma bazam, se demonstra a fi o himera. Fiind administrator unic, toate responsabilitatile erau pe umerii mei. Ceea ce invatasem din teorie nu mi se parea de mare ajutor si imi lipseau punctele de referire, cineva care sa ma invete toate aceste lucruri prin practica. Femeie fiind, ma aflam pe un camp minat, vorbim de motorina, produse biotehnologice, tobe de esapament si..sudura. Nu e chiar de joaca. Eu curajoasa din fire. Domeniul de activitate…vanzari cu amanuntul a utilajelor grele sau ceva de genul, ma speriasem deja cand am vazut Certificatul de Inregistrare, de la Registrul Comertului, dar ce conta, aveam dorinta de afaceri in sange si trebuia domolita cumva, deci…trebuia sa ii dau frau liber. Am ales sa fac acest business pentru ca era un domeniu virgin oarecum, si ar fi trebuit sa aduca profit serios. Era o chestiune de clienti si reclama. Trebuia sa fac un bilant si sa stabilesc niste parametri pentru a-mi atinge obiectivele, altfel tot bugetul meu se ducea dracului, si nu era unul colasal. “ Sa ne gandim la vanzari” imi spuneam, “apoi vreun Sfant imi va da vreo mana de ajutor” , dar Paradisul Sfintilor parea a fi fost gol, ori sfintii foarte ocupati, niciunul nu se grabea sa puna umarul sa traga cu mine la “jug”. Am inteles ca trebuia sa ma ocup eu. Trebuia reclama, trebuia acel ceva pentru a imi promova produsele, trecuse deja prea mult timp pentru putea sta pe loc, ca deh, “ sacul din care iei si nu mai pui se goleste”.

M-am gandit ca ar fi bine sa imi promovez produsele participand la Expozitii, mi-am facut standul dintr-un mobilier de birou, dar imediat am inteles ca alegerea nu era una tocmai buna, vizitatorii confundasera standul meu cu un stand de publicitate pentru mobila, nu era chiar ceea de ce aveam nevoie. Ma intrebau chiar si de preturi. “ Nu am facut nimic bun!” imi zisem. Eram atat de debusolata si in lumea mea, ca nu gasisem nici macar doua persoane sau macar una…sa imi prezinte activitatea, produsele, nici macar eu nu stiam bine ce fac. Apropo, activitatea mea principala erau produsele biotehnologice, nu era chiar o ramura pe care oricine ar fi avut curaj sa o acceseze. Era tabù pentru multi.

Cred ca inca mai este pentru unii. M-am adresat organizatorilor pentru a avea cateva nominative. Imi dadusera un numar de contact si in aceeasi zi am si rezolvat problema, toate acestea punandu-mi in pericol bruma de capital pe care o mai aveam. A fost o experienta pozitiva. Nu am reusit sa vand nici macar un litru de degresant, dar in schimb, am vandut, un simpatic accesoriu de curatat geamurile, pe care, vecinul nostru de stand, il avea expus, dar nu reusea sa vanda niciunul. Eram orgolioasa “in cel mai rau caz, as fi putut avea un viitor asigurat, vanzand accesoriile vecinului de stand de sters geamuri..as fi castigat ceva banuti, fara sa imi bat capul prea mult”. Plimbandu-ma de la un stand la altul, imi dadeam seama cat de complexa era lumea comertului. Mai fusesem la o expozitie in timpul facultatii dar eram impreuna cu un tip care arata atat de bine, incat doar la stand nu imi statea capul. Cunoscand diverse persoane, facandu-mi un obicei de a particpa la aceste evenimente, lucrurile incepeau sa mearga spre bine, zeita bandajata incepuse sa zambeasca, astrele erau cu mine, numai dupa trei ani, aveam in gestiune o clientela vasta, in toata Europa. As putea povesti multe anectode cu privire la acea perioada, numeroase si multiple amitiri, ma limitez la a va povesti cateva dintre cele mai importante.

Una dintre cele mai “ciudate” este legata de un prieten care m-a rugat sa ii imprumut o suma bunicica de bani. La randul meu, capitalul pe care il aveam la inceput pentru a porni afacerea era tot “ de prin vecini” , un noroc chior despre care nu stau sa va povestesc, asa ca ca am dat curs pozitic cerintei acestui prieten “ De ce sa nu ii dau o mana de ajutor?!?” ma intrebam, dar suma despre care se vorbea era una mare, daca imi intorceam buzunarele pe dos si aproape ca nu reuseam sa strang toti banii, cash money, dupa cum bine stim, intreprinzatorii, de cele mai multe ori…au lichiditate putina, ei investind tot mereu pentru a prolifera. “ Dar cum sa spui nu unui prieten fara sa iti roseasca obrazul?!?” si tot asa o serie de amintiri cu prieteni “binevoitori” care reusisera sa ma aduca intr- o situatie nefavorabila, toate problemele din lume le aveam eu acum, nu lumea. Am facut tot felul de acte de caritate pana cand am ajuns sa ma duc in singura in gura rechinilor. Ajunsesem din nou in punctul de plecare , in momentul in care aveam nevoie de sustinere, de indrumare, diferenta ca acum aveam nevoie si de sustinere financiara.

Am inceput sa imi sun prietenii, cunostintele, sa incerc sa recuperez din banii imprastiati de-a lungul anilor in stanga si in dreapta, fara vreun rezultat pozitiv. Asa ca am apelat la un studio de videochat, stiind din surse sigure ca veniturile sunt foarte mari, activitatea mea fiind nevoita sa o suspend, cel putin pentru o perioada.

Am sunat la mai multe studiouri, chiar am si colaborat cu unele dintre ele, am optat pentru colaborarea de acasa, insa incasarile nu au fost chiar pe masura asteptarilor mele, asa ca am decis sa merg sa lucrez in cadrul studioului, recomadarile si ajutorul neputandu-se compara. Trecand prin mai multe studiouri, am ales sa colaborez cu Vixen deoarece s-a pliat extraordinar pe nevoile si cerintele mele, ajutandu-ma sa imi restabilesc situatia financiara si chiar sa imi pot permite viata pe care inainte o aveam. Ar fi trebuit sa fie doar o colaborare temporara, insa am hotarat sa continui cu acest job pentru in el ma regasesc in totalitate. Am destui bani si fara toate problemele pe care le aveam inainte. Banii sunt buni doat atunci cand nu te costa prea mult.

Alexandra

3,718 vizualizari in total, 10 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment