Cu putin noroc, atunci cand avem nevoie si suntem in impas, gasim sprijin, dar cand totul e contra-timp, ce facem? Cam asa incepe sa se scrie povestea Ioanei, tanara care, desi n-a fost niciodata o fata saraca, asa cum i-a fost dat sa auda ca i-au fost cu adevarat alti colegi. Nici n-a fost genul de fata crescuta fara lipsuri sau in puf, cum s-ar zice. Singura la parinti, au avut grija sa ii faca un viitor, oameni muncitori fiind. Au investit cat au putut in educatia ei, chiar daca nu le-a fost intotdeauna simplu, mai ales cand tatal ei a fost disponibilizat si i-au luat aproape trei ani pana si-a gasit altceva de munca, dupa cum isi aminteste Ioana. Au trecut peste toate nevoile de atunci, nu le-a fost usor, insa intotdeauna au fost uniti, indiferent de momentele cu care viata i-a incercat. Totul pana cand…

„Totul pana in acea zi cumplita de care n-avem cum sa nu ne amintim. Era primavara. Nenorocita zi de 10 martie… am primit un telefon. Vorbesc des cu ai mei la telefon chiar daca locuim in aceeasi casa. Eram la job cand am vazut ca ma apeleaza tata. Am crezut ca vrea sa imi spuna sa nu uit sa trec pe la supermarket si sa iau cateva chestii despre care mi-a zis dimineata. Dar nu… tatal meu era in lacrimi. Mama efectiv s-a prabusit la pamant, inconstienta, iar acum era la spital. Am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare la propriu. Nici n-a mai contat ca era abia ora pranzului, am plecat direct la spital. Acolo am primit un verdict cumplit. Mama era grav bolnava, i se descoperise o tumora care necesita o interventie imediata din partea medicilor. Din pacate, se putea face in strainatate, iar costurile erau undeva la 20 000 euro fara alti bani necesari pentru tratament etc. Cu fiecare zi cu care mama ramanea in tara crestea riscul sa primim vestea la care nici nu indrazneam sa ne gandim pentru ca doar simplul gand ne dadea fiori…”.

            Le-au sarit imediat in ajutor rudele, prietenii, insa tot insuficiente erau sumele pe care au reusit sa le stranga in primele zile. Varianta unui credit, asa cum le-au spus mai multi, nici nu era in discutie. Toti mai aveau si alte credite, iar prin refinantare n-ar fi avut decat cateva mii de lei in plus. De imprumutat de la cineva, n-avea de la cine. Ioana nu avea prieteni foarte bogati, care s-ar fi putut lipsi oricand de cateva mii de euro, chiar daca la mijloc era vorba despre un gest umanitar si disperat, despre salvarea unei vieti. Apelase si la o strangere de fonduri pe Facebook, insa sunt foarte multe cazuri pentru care se striga dupa ajutor, incat nici oamenii nu mai stiu cu care sa rezoneze mai mult, sa empatizeze, ca de ajutat, cu siguranta, banii n-ar ajunge niciodata…

„Cand eram in facultate, ma gandeam in gluma la fetele care fac videochat. Nu le judecam, dar nu le intelegeam de ce fac asta si, cel mai important, cum de ajung sa fie atat de lipsite de inhibitii in fata camerei. Nu mi-am pus niciodata problema cu privire la cauzele care le fac pe acele fete sa aleaga videochatul pana in acea zi in care, in drum spre casa, am dat o atentie sporita unor reclame la videochat. Sumele pe care le vedeam ca pot fi castigate intr-o zi, aproape cat salariul meu dupa o luna de munca, luxul promis, viata buna pe care ti-o puteai oferi singura, toate astea m-au facut sa imi notez numarul de telefon. Ajunsa acasa, m-am mai documentat pe subiect. Nefiind niciodata interesata, nu stiam prea multe. Ma tot intrebam daca eu as putea face asta… gaseam fel si fel de motive care sa imi scuze alegerea, iar dupa doua zile in care m-am tot gandit, am sunat. In tot acest timp, mama era tot in spital, tot nevoie de bani aveam, ne mai lipseau aproape 1000 de euro ca sa o putem transfera la spitalul din Viena unde ni s-a spus ca sunt sansele cele mai mari sa ii fie extirpata tumora, iar ea sa ne mai fie alaturi ani buni de acum inainte. Numai la asta ma gandeam… la cum sa fac sa o salvez pe mama, fiinta care, alaturi de tata, facuse atatea sacrificii pentru mine. Mama, cea mai buna prietena a mea…”, isi aminteste, cu lacrimi in ochi, Ioana.

            Ioana a fost sincera cu admin-ul studioului de videochat și i-a povestit totul pe indelete. Nu voia compasiune, ci voia sa o faca sa inteleaga ca fiecare zi conta, ca ea are nevoie urgenta de bani pentru transferul la clinica din Viena. Banii pe care i-a primit la semnarea contractului au fost ca o bula de aer pentru ea si erau o garantie ca oamenii cu care a vorbit erau seriosi. Au fost deschisi, au inteles-o si o sustineau pe mai departe chiar daca de-abia o cunoscusera. La 48 de ore distanta, mama Ioanei era transferata la Viena, insotita de tatal ei. Ea a ramas aici, a motivat ca nu poate pleca de la serviciu. De fapt, Ioana isi daduse demisia si tot ce facea acum era doar videochat. Lucra cat se poate de mult pentru ca stia ca fiecare ora e importanta. Totul era calcul matematic, totul se rezuma la bani si mama ei. Nu mai stie cat timp i-a luat pentru a strange intreaga suma de care avea nevoie, insa nu poate sa uite momentul in care s-a urcat si ea in avion si a plecat la Viena, in ziua interventiei. Dupa o operatie care a durat aproape 10 ore, medicul i-a dat vestea pe care o astepta: operatia reusise! Asta insemna ca mama ei se va putea intoarce in scurt timp acasa, iar daca va avea grija sa isi ia tratamentul asa cum trebuie, riscurile erau excluse.

„Mama a simtit ceva in ceea ce ma priveste. M-a intrebat de unde am facut rost de bani, vedea si ea pe Facebook ca sumele stranse nu erau nici pe departe cele necesare. Ma cunostea mai bine ca oricine. I-am spus adevarul. A inceput sa planga. Am inceput amandoua sa plangem. Nu de rusine, cat mai ales pentru ca mama a inteles ca fata ei nu mai este un copil si ca a venit timpul sa ii returneze grija si eforturile pe care ea le-a facut cu mine de cand m-a adus pe lume si chiar si pana in prezent. Am stabilit ca va fi secretul nostru. Tata n-a stiut si nici nu va sti vreodata. El e mai conservator, ca orice tata de fata, de altfel. Sigur nu m-ar judeca, dar e mai bine sa fie micul nostru secret. Au trecut deja 5 ani de atunci. Din fericire, mama a putut sa mearga la toate controalele medicale, nu e problema cu tratamentul care trebuie luat la anumite intervale de timp. Eu nu am renuntat la videochat pentru ca inca nu cred ca e timpul sa renunt. Reusesc sa strang bani, am visele mele, cand voi fi covinsa ca e vremea sa spun stop, o voi face. Pana atunci muncesc pentru mine, parinti si visele mele profesionale si personale, Videochatul mi-a adus liniste, siguranta si incredere.”, incheie Ioana.

            Ioana e doar una dintre miile de fete care au ales videochatul nu pentru ca nu le-ar fi dus capul sa faca altceva, ci pentru ca a avut nevoie sa faca rost de bani repede. Ii vine greu sa isi imagineze ca ar putea fi nevoita sa revina la un job clasic, de 8 ore pe zi, cand atatia ani s-a obisnuit cu un program flexibil de munca. Ba mai mult, spune ca financiar nu s-ar putea descurca si ca ar strange din dinti bine, mai ales pentru medicamentele deloc ieftine de care mama ei are nevoie. Nu o intereseaza neaparat sa aiba o viata de lux pe care si-ar permite-o oricand, ci vrea un confort si liniste. Pe care le are, iar asta e cea mai mare multumire pentru ea.

Ioana, 28 de ani, Iasi

1,304 vizualizari in total, 4 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment