Se intampla sa primesc un telefon. Speram sa nu fie acel telefon. Imi spuneam in gand ca nu mi se poate intampla mie, ca nu ni se poate intampla noua, mie si copilului care, la nici doi ani impliniti, era nevoit sa creasca departe de tatal plecat in strainatate. Ne-a promis ca nu va face nicio prostie care sa ne lase pe drumuri. A fost bine… in primele luni, cel putin, pentru ca la nici jumatate de an de cand a plecat pentru noi aveam sa primesc un telefon care sa ma faca sa scap talefonul si sa cred ca e o farsa. Din pacate pentru mine si pentru bebe, n-a fost nicio farsa. Vestea era groaznica. Alin era retinut in Norvegia. Acuzatiile curgeau, iar el mi-a zis ca unica sansa sa mai fim o familie e o cautiune in valoare de cateva zeci de mii de euro. Bani pe care, evident, nu i-am fi avut nici daca am fi vandut totul. Nu mi-a spus si un termen sau cel putin nu imi mi aduc aminte sa o fi facut, insa stiu doar ca eram disperata. Cu un copil in brate care nici nu-si cunoscuse bine tatal, acasa si cu un sot pus sub acuzare, aveam sa cred, pe moment, ca viata mea o luase razna. M-am linistit dupa ore bune, dar n-a fost usor. Mama n-ar fi acceptat niciodata ca Alin devenise un delicvent peste hotare. Nu l-a placut niciodata, dar cand simti ca-i omul tau, mai conteaza ce spune oricine altcineva?

Nu stiam foarte multe despre videochat. Nu mi-as fi imaginat pana atunci ca eu as fi putut face asta. Trei zile am stat in mana cu un ziar in care vedeam o reclama extrem de atractiva prin promisiuni. Mai tarziu mi-am dat seama ca nu erau doar promisiuni, ci chiar adevaruri, realitati traite chiar de mine. Atunci incercam sa ma decid, incercam sa-mi spun in minte ca o pot face. Pentru Sebi, copilul meu, si pentru Alin mai ales, omul sufletului meu, cel pe care il voiam intors acasa cat mai repede pentru ca familia noastra sa fie completa. Repet, trei zile mi-au luat pana sa fac pasul… imi amintesc si acum ca mi-a raspuns o voce calda, amabila, prietenoasa, care mi-a dat incredere ca am facut pasul pe care trebuia sa il fac. In cateva ore eram deja fata in fata cu cea care imi raspunse la telefon. Dupa ce mi-a fost prezentat studioul, mi s-a spus cam ce trebuie sa fac, ca aici gasesc oricand pe cineva care sa ma ajute, n-am mai stat pe ganduri si i-am zis imediat ca „n-are rost sa mai astept!”. Stiam ca fiecare ora conta. Fiecare ora in care nu faceam asta insemna, de fapt, o ora in plus de chin pentru Alin, acolo, departe de noi. Nu stiu daca ma invinovateam pentru ca l-am impins sa plece pentru un viitor mai bun pentru noi, dar stiam ca acum e randul meu sa trag pentru familia noastra.

Am revenit, totusi, a doua zi. La inceput, timorata. Nu stiam miscari, nu stiam ce trebuie sa fac, eram stangace. Pentru mine, toate astea ma faceau sa ma gandesc ca nu voi reusi sa fac rost de banii de care aveam nevoie pentru acea cautiune care sa-l readuca pe Alin acasa. Primele zile mi-au fost de acomodare. Am mai cerut sfaturi de la colege. Voiam sa fac la fel de multi bani cum reuseau ele sa faca. Mi-am dorit, asta a fost ceea ce a contat pentru mine. Nevoia m-a impins sa fac asta. Munceam mai mult decat oricare alta fata. Voiam sa imi dovedesc ca pot. Dupa nici trei luni, Alin era acasa, tinandu-ne pe amandoi in brate. I-am spus totul. La inceput, nu m-a crezut. El stia ca obtinusem un imprumut, insa niciodata nu s-a intrebat cum, mai ales ca eu eram cu cel mic acasa, iar salariul pe care il aveam inainte de perioada de maternitate nu era nici pe departe suficient de mare incat sa acopere suma pe care el mi-o spusese la telefon. A acceptat ideea nu neaparat cu greu, ci usor rusinat ca eu sunt cea care tine casa acum, nu el, asa cum imi promisese cand ne-am intemeiat o familie.

Au trecut cativa ani buni de atunci și nu regret nicio clipa decizia facuta. De aceea, nici nu am renutat. Am mai bine de cinci ani de cand fac videochat. In tot acest timp am reusit sa ne luam o casa a noastra, sa avem chiar si o mica afacere de familie de care se ocupa Alin și, cel mai important, am reusit sa ii ofer lui Sebi o copilarie fara lipsuri. Am calatorit in tot acest timp, iar amintirile noastre sunt cele mai frumoase. Nu ne lipseste absolut nimic, iar asta e multumirea mea. Cat voi mai continua? Nu m-am gandit la un raspuns, insa atat timp cat avem o stare de confort permanent, nu ne facem griji nici pentru anul care vine, e jobul meu, ca si cum ar fi oricare altul. Doar ca e unul foarte bine platit, care imi permite sa nu stau sa ma gandesc ce sacrificii trebuie sa fac ca sa plecam toti trei intr-o vacanta sau la ce trebuie sa renunt pentru a-i lua copilului jucaria pe care si-o doreste. Nu mi-am neglijat nici studiile și m-am încapatanat sa termin facultatea. Am reusit. Le-am facut pe toate in acelasi timp pentru ca am avut flexibilitate. Mi-am facut programul de lucru in functie de programul meu. Daca le incurajez si pe alte tinere? Cu siguranta! Daca fac totul cu seriozitate, ca la oricare alt loc de munca, vor vedea singure ca alegerea facuta a fost cea corecta. Daca e sau nu temporar, fiecare decide. Dar independenta financiara pe care videochatul ti-o confera intr-un timp relativ scurt nu e data de niciun alt domeniu!

Elena, 29 de ani

978 vizualizari in total, 7 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment