De la halatul de satin la „halatul” de farmacist

De la halatul de satin la „halatul” de farmacist

Roxana nu era genul acela de fată venită în Iași pentru distracții. Nu, când mi-a povestit cum a ajuns pentru prima aici, mi-a spus de la început „halatul pe care astăzi îl port sau uniforma, zâmbetul pe care îl afișez în fața pacienților și mulțumirea pe care o primesc la final sau după ce se simt mai bine n-ar fi existat pentru mine dacă n-aș fi trecut peste prejudecățile, temerile și gândurile care tot roiau în mintea mea în momentul în care am fost nevoită să iau decizia de a face videochat în cel mai scurt timp după ce m-am văzut în incapacitatea de a plăti taxele de școlarizare la facultatea de Farmacie”. Și-a trăit copilăria în Bozia, un sătuc din județul Vaslui, însă a avut dorința și ambiția de a ajunge om mare. De fapt, asta i-au spus părinții, oameni simpli și muncitori, pe tot parcursul anilor de școală. Cu sacrificii au ținut-o la școală, mai ales că nu e singură la părinți. Mai are încă doi frați, mai mici, iar faptul că au crescut la țară nu i-a privat de lipsuri și greutăți. Totuși, Roxana a știut că trebuie să îi asculte pe părinți și să ajungă om mare. Acesta i-a fost primul gând de când a plecat la liceu, unde a stat în cămin, așa cum au făcut-o mai toți copiii veniți să studieze la oraș. Și-a dat silința să fie printre cei mai buni încă de pe atunci, iar din clasa a X-a a știut ce vrea să fie: farmacistă. Pentru asta învăța chiar și atunci când colegii se distrau. Ea n-a avut timp de distracții pentru că studia pentru visul ei prin care știa că ar putea să le fie recunoscătoare părinților pentru toate sacrificiile făcute pentru ea în anii de liceu.

„Nu regret că nu mi-am trăit adolescența așa cum au făcut-o alții. Pot recupera oricând acele distracții pentru că acum îmi permit. De fapt, mi le-am permis încă din facultate, atunci când am făcut pasul și am ales videochatul, o șansă pentru mine de a-mi vedea visul împlinit!”, mărturisește Roxana, făcând o incursiune în amintiri.

După ce și-a finalizat cu succes studiile liceale, Roxana se vedea deja pe drumul visului ei. A trecut și peste admiterea de la facultate. Cu bine chiar, reușise să intre pe loc bugetat. De fapt, de altfel, nici nu avea altă opțiune decât să fie pe locurile de la buget pentru că taxa de școlarizare era mult prea mare pentru puterea financiară a ei și a familiei care deja făcuse suficiente sacrificii pe prioada anilor de liceu. Ba mai mult, se muta într-un alt oraș, Iași, orașul în care orice tânăr venit de la țară spera să se realizeze. Iașul era un oraș scump, iar o taxă de școlarizare la facultate ar fi însemnat, pentru Roxana, imposibilul.

„Am intrat, din fericire, la buget. Cu toate astea, oricum nu îmi ajungeau banii. Orice este scump, de la traiul de zi cu zi la materialele de care aveam nevoie pentru studiu, chiar dacă o mare parte dintre  ele le puteam lua de la bibliotecă. În cămin nu aveam liniște. Nu mă puteam concentra. La facultate e mult mai diferit decât la liceu. Iar faptul că nu reușeam să mă concentrez așa cum trebuia, mai ales că eram sub presiunea de a rămâne la buget, s-a văzut încă din prima sesiune, atunci când, din neatenție sau nu-mi explic motivul exact, am clacat. Finalul sesiunii mi-a dat o veste groaznică: picată pe un loc de la taxă. N-am vrut să le spun alor mei. Vedeam cum visul meu se ruinează. Dacă m-aș fi angajat, n-aș fi făcut oricum nimic decât, probabil, mi-aș fi permis să plătesc cu greu taxele de școlarizare, dar aș fi pus pe locul doi școala, iar eu nu voiam să fac asta.”

Roxana a ales să ia pe cont propriu problema, să nu le spună alor ei nimic. Nici dacă nu avea bani, nici că trecuse la taxă, nici că nu o duce tocmai ok. A ales să îi menajeze pentru a nu îi îngrijora. Ea era deja mare, mai degrabă s-ar fi preocupat de frații ei, încă minori. Dar faptul că trecuse la taxă era cu adevărat o problemă pentru ea. Se gândea la toți anii de studiu, de sacrificii, de orice, iar timpul era relativ scurt pentru a găsi soluția. Fie abandona, fie găsea rapid banii de care avea nevoie pentru a plăti prima tranșă a taxei.

„Așa am ajuns la studioul de videochat. Era singura variantă de a face rost de bani repede, șansa mea de rămâne înmatriculată la facultate. Era o activitate discretă, confidențială, n-avea cum să știe nimeni ceea ce fac. Am sunat, am mers , am discutat, mi s-a explicat totul, mi-a plăcut că era un mediu de lucru curat, intim. În câteva zile viram banii în contul facultății. Reușisem! În acele zile mi-am dat seama că pot face videochat fără să-mi fie afectat programul de la școală și am continuat. M-am mutat din cămin în chirie. Ziua eram la cursuri, seara lucram. Și așa au trecut anii. N-am vrut să arăt că fac bani, nu trebuia să stârnesc curiozitatea nimănui. Eram aceeași fată venită de la țară, doar că mai cochetă, dar fără să ies în evidență. Aveam mereu bani la mine. Nu mi-am luat mașină și am continuat să merg cu taxiul pentru că nu voiam să mă întrebe ai mei de unde am bani. Le-am spus foarte târziu că m-am mutat în chirie și am făcut asta de-abia când am vrut să îi ajut și pe ei și trebuia să justific de unde am banii. Le-am zis că m-am angajat part-time, în funcție de performanțe, la o chestie cu produse bio, o franciză, un sistem MLM și că fiind foarte bune produsele, reușesc să-i conving pe oameni să cumpere și chiar câștig. Părea credibil tot ce le spuneam, mai ales că le trimisesem și lor niște produse de acest fel, pe care chiar eu le foloseam, așa că nu era nimic de bănuit. Și așa au trecut anii de facultate, ani în care nu mi-am neglijat studiile, am rămas la taxă, însă m-a interesat să știu pentru mine totul, am absolvit, iar astăzi sunt farmacistă, așa cum mi-am dorit, mândria familiei! Videochatul a fost pentru mine independența financiară. Chiar dacă mi-aș fi permis orice, nu am ales o viață de lux decât după ce răspunsurile le-aș fi putut dovedi cu un loc de muncă respectat, agreat de toată lumea, ca să zic așa. Conduc ce mașină vreau, am apartamentul meu, merg în excursii, iar toate astea, cu ajutorul videochatului. Și pentru că am fost cumpătată și n-am vrut să cheltui aiurea banii pe care îi făceam în timpul liber. Nu știu ce aș fi fost acum dacă n-aș fi riscat atunci totul și n-aș fi luat decizia de a veni la studioul de videochat”, încheie Roxana.

292 vizualizari in total, 11 vizualizari astazi

Comments (1)

  • Oana

    Buna, tocmai am citit articolul de mai sus si mi-am amintit cat de mult m-a ajutat si pe mine ziua cand te-am intalnit Mihaela.Multumesc pentru tot!

Leave Comment