„Nu știu, dar mie, până pe la 28 de ani nu mi-a lipsit nimic. M-am și chinuit în anumiți ani, am închis o afacere de cartier, am luat-o de la zero, am găsit o companie la care să lucrez cu drag, dar parcă totul s-a terminat când firma a intrat în insolvență și apoi s-a închis. Nu m-aș fi așteptat, deși mă gândeam că așa se va sfârși… m-am văzut plină de datorii- chirie, utilități, bani să mă întrețin, dar aveam noroc să mă știu cu persoana de la care închiriasem apartamentul. Eram disperată, cred că e cuvântul potrivit, luasem în calcul inclusiv să plec din țară. Dar m-am gândit mai bine și am zis că totuși, videochatul poate fi o soluție salvatoare. Știam engleză și franceză, ce avea să fie atât de greu? Îmi plăcea să vorbesc, deci puteam să stau la taclale cu cel de după ecran, ca să zic așa. Mai aveam în grupul nostru o tipă care era model de videochat, chiar ea mi-a recomandat Vixen Studio, studioul de videochat la care ea lucrase ani de zile, până și-a terminat studiile la medicină și s-a angajat în sistem, dar mai întră din când în când și de acasă, deși mi-a explicat că nu e la fel de bănos, mi-a zis că nu ai cum să faci bani de acasă dacă nu ai aceeași aparatură etc. Am mers timidă la interviul de la Vixen Studio, nici nu l-am văzut ca pe un interviu de angajare, sinceră să fiu, ci mai mult ca o discuție la care să-mi dau eu seama dacă pot sau nu să fac videochat.Aveam deja ceva timp de când mă uitam prin fel și fel de anunțuri de angajare în Iași și nimic, deci, ce-aveam de pierdut? Întâmplarea face că deși mi-am spus că nu pot să fac videochat, că totuși, există și altă soluție, s-a dovedit că, până la urmă, Vixen Studio poate fi un loc de muncă provizoriu, niște bani tot trebuie să fac de undeva. Așa mi-a fost începutul ca model de videochat. Între timp, am văzut că încep să fac din ce în ce mai mulți bani și mi-a fost greu să mai renunț. De fapt, n-aș avea de ce. Profit și de faptul că nu am obligații, nu trebuie să dau explicații și că fac totul ca mie să-mi fie bine. E drept, dacă nu ești atent, te poate fura banul, dar încă sunt cu picioarele pe pământ. Știu doar că am un loc de muncă unde vin cu responsabilitate și seriozitate, iar asta e tot ce contează. M-am obișnuit, îmi place!”,

436 vizualizari in total, 13 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment