“Astazi e ultima zi, ultima zi in care nu am grija de sufletul meu si de Maria…” imi spuneam,  in timp ce apa imi purifica fiecare milimetru al corpului. O noua zi isi facea aparitia, iar dusul de dimineata imi revigora simturile si starea de spirit, ma bucuram de acea relaxare matinala, fugitiva, parca pe furis…singurul moment di zi in care puteam respira linistita, acele minute in care eram doar eu si lumea mea…de obicei, dimineata, Maria, fiica mea, doarme mai mult, parca ar sti ca am nevoie de putin timp di pentru mine …sau poate ca stie, simte , in felul ei de copil. Copiii sunt extrem de inteligenti, inteleg mai mult decat ne pot explica.

Maria are doar 7 anisori, insa este un copil matur, mi-a demostrat de foarte multe ori acest lucru, nu am fost prea mandra de acest lucru, stiu ca eu sunt principala vinovata. Ma consider unul dintre acei parinti toxici, care paseaza grijile si problemele copiilor…fac asta involuntar, fac asta din egoism, fac asta din cauza problemelor pe care viata mi le ofera la tot pasul, singura modalitate  de a le depasi este munca…implicit absenta de acasa, implicit neglijarea Mariei. Trebuie sa inteleaga, e mare de acum, trebuie sa o pregatesc pentru viata, trebuie sa aduc bani in casa, trebuie sa ma sacrific, desigur…asta insemnand dragostea mea pentru ea, cresterea si educatia…mda, gresit si totusi…asta e realitatea!! Dureroasa si nedreapta pentru ea si pentru mine!!!

Tot din “ dragoste” am adus-o pe lume, tot din dragoste pentru ea m-am despartit de tatal ei, in final, saracul copil…de parca ar fi cerut ceva! Si uite asa, dam nastere unor vieti..pe care le influentam dupa bunul plac, o fi inconstienta?!? O fi efectul de turma?!? O fi frica de a nu ramane singuri?!? Sau mult ravnita cana cu apa…de la batranete?!? Cert este ca ne dorim sa procreem, sa ne inmultim…sa umplem Pamantul…ca doar asa ne-a fost poruncit. Multe nedumeriri in capul meu, tot ce stiu este ca imi iubesc copilul, in felul meu egoist, alerg zi si noapte sa aduc cele necesare cresterii ei, casei, noua…alerg o data cu timpul, cu viata…un ritm frenetic, o viata insipida si inodora, intrebandu-ma daca asa se comporta toti parintii…cumpar jucarii, hainute, si tot ce se poate cumpara pentru a-i oferi ei tot ce este mai bun, doar timp nu reusesc sa cumpar, timp pentru ea, pentru noi. In fiecare zi , imi promit sa schimb ritmul, prioritatile…numai ca nu reusesc, nu gasesc cheia, nu inca, nu pana acum. Singurele momente petrecute cu ea sunt seara, si duminica, atunci cand petrecem ceva timp impreuna…facem diverse avtivitati dragute impreuna, dar timpul este limitat…pentru ca luni incep o noua saptamana de munca, asa ca, restul timpului il petrece cu bona si cu mama, bunica-sa, intr-un fel suntem norocoase…parintii mei locuiesc aproape si ma ajuta atat cat pot, fizic, in principal.

Tatal Mariei s-a recasatorit, vizitele sale se manifesta in prezenta actualei sotii, uneori, ajutorul fiind unul nesemnificativ…am putea spune ca nu are tata. Nu putine au fost problemele dintre noi, slava Cerului, ca am reusit sa ne despartim in conditii normale, sau cat de cat normale, toate acestea rasfrangandu-se, din nefericire, asupra Mariei…draga de ea, le poarta pe toate in spate, mai tarziu le va resimti si mai mult. Candva poate ca ne va ierta pentru tot. Nu prea am timp sa ma gandesc la ranile ei, sau …o fac printre timp, principala preocupare ocupand-o partea financiara. Am doua joburi, atat cat sanatatea imi permite incerc sa trag cat de mult pot, si tot nu e suficient …unde sa mai incapa un al treilea job?!? Nu prea mai e loc de altceva. Si totusi, solutiile daca nu exista trebuie inventate, Universul are o rezolvare pentru orice problema, mai devreme sau mai tarziu..cu o doza nebuna de optimism , asteptam solutii, contexte, conjuncturi potrivite…oameni potriviti la locul potrivit, am convingerea ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, oamenii vin in viata noastra pentru a ne ajuta, pentru a ne da lectii de viata. Am putea sa ii numim ingeri. Cu o astfel de gandire, cu incredere in Dumnezeu si dorinta de a petrece mult timp cu fetita mea, asteptam sa se intample minunea…schimbarea. Viata noastra continua in acest ritm, timpul haotic ni se scurgea prin vene si suflete…reusind sa lase semne adanci pe chip si peste tot pe unde trecea.

Nu conteneam sa ma rog la Dumnezeu, iar El mi-a ascultat rugaciunile…la scurt timp. Intorcandu-ma de la serviciu, intr-o seara tarzie de iulie, imi amintesc perfect …acea seara, era destul de racoroasa, plouase toata ziua, cativa stropi inca imi mai mangaiau fata,  mergeam pe jos catre casa adulmecand mirosul de ploaie si de vara …si de singuratate, drumul catre casa era prin Tudor, eu locuind in Metalurgie. Cuprinsa de ganduri si de frumusetea acelei seri, nu prea aveam tragere de inima sa merg in casa, desi era tarziu imi zic “schimbare de plan” iar in secunda doi, pasii mi se indreptara catre terasa Master, grabita din cauza ploii, ma asez repede la o masa si imi continui gandurile. Aproape toate mesele erau ocupate, pana la comanda, imi aprind o tigara…as fi putut fuma si un pachet, din cauza aglomeratiei, chelnerul nu se prea grabea sa apara.. Nici nu conta. Scopul era sa nu merg in casa. Nu imi termin bine tigara, ca in urechi imi rasuna un “ Buna seara!”, gandind ca e chelnerul imi ridic privirea pregatita sa comand un ceai de iasomie, asa cum imi era obiceiul, insa spre surprinderea mea, vad un barbat de statura medie , cu un zambet larg si bine intentionat. Fara sa stea prea mult pe ganduri ma intreaba daca astept de mult.

Educata si mereu dornica de comunicare, raspund ca de abia sosisem. Intelesesem ca era vorba de o confuzie. Dar, cum nimic nu este intamplator, dau curs situatiei. Prezentarea nu intarziase, Costin se numea tipul din fata mea, se pare ca era acolo pentru o intalnire in vederea unei colaborari. Eram la locul potrivit. Intre timp am reusit si sa comandam. El continuand sa imi dea anumite detalii despre ceea ce ar fi insemnat jobul pe care ar fi trebuit sa il obtin, de fapt, sa il obtina persoana cu care ar fi trebuit sa se intalneasca. Ajunsese la partea financiara cand ma pregateam sa ii spun ca este o confuzie, si ca probabil altcineva il asteapta pentru a avea toate aceste detalii, insa auzind desprece sume era vorba, am hotarat sa illassa termine. Zambind ii spun ca accept cu mare drag jobul, doar ca se produsese o mica confuzie. Domnul Bodea Costin era chiar titularul Vixen Studio, jobul era in cadrul studioului, ca model, iar norocoasa eram chiar eu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa incerc sa fac acest job. Dupa ce am schimbat numerele de telefon, si i-am povestit cate ceva despre viata mea, de ce aveam nevoie de acest job, domnul Bodea, a devenit unul dintre acei oameni despre care vorbeam la inceput, trimisi de Dumnezeu, pentru a-mi deschide o usa spre o viata pe care o cautam. Imediat, a doua zi, am cunoscut intreaga echipa Vixen, care m-a indrumat pas cu pas, m-a sustinut in tot ce aveam nevoie, pentru a putea incepe o colaborare cu ei.

Eram in afara oricarui subiect, nu stiam ce trebuie , cum trebuie sa ma comport, insa toti mi-au demonstrat profesionalism, si nu in ultimul rand omenie. Dupa cateva saptamani de training , am inceput sa castig primii banuti, la inceput part time. el Eram deja super incantata de rezultate! Cu un job part time, ca model, imi permiteam sa imi petrec tot timpul din lume cu Maria, sa ii ofer toata dragostea si tot ceea ce un copil isi poate dori.

Alina>

968 vizualizari in total, 4 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment