S-a nascut intr-o familie modesta de la tara. Ai ei au avut, totusi, ambitia de a o tine in scoala, de a o face om mare, cum s-ar zice. Asa ca Anita a mers la un liceu bun, fara sa se gandeasca la altceva decat la cat de bine trebuie sa invete pentru a nu o dezamagi mai ales e maicuta care ii era atat de draga. Anii au trecut si mai cu sacrificii, cu strans din dinti, cu vointa, Anita a absolvit liceul nu chiar printre primii, dar era un om care putea aspira la ceva mai bun in viata. Totusi, chiar daca vorbim de o perioada de acum cativa ani buni, aproape vreo 10 in urma, tentatii exista si atunci. Si atunci se vorbea despre anturaje, si atunci se distra lumea. Asa ca ea nu era cu mult diferita de restul colegilor ei. Iesea in oras, nu statea doar cu cartea in mana. Asa l-a cunosut la aproape 17 ani pe V., un tanar cu vreo 9 ani mai mare pe atunci. Era prima ei dragoste și era tare fericita ca gasise si ea un om matur, care sa o inteleaga si care nu o vedea doar ca pe o copila. V. nu era chiar cel mai cuminte tanar. Era in tot felul de anturaje, insa ea n-a simtit niciodata ca ar putea calca stramb si ea, ca ar putea intra in fel si fel de combinatii.

„La Vixen Studio am ajuns dupa ce m-am intors in tara. Am fost in Italia si am lucrat intr-un club de noapte. Pe atunci aparuse o chestie noua, de dansuri in poala. Vrajeala, de fapt, era tot prostitutie, dar usor mascata. Mi-a cerut V. sa fac asta si eu, ca proasta, am cedat intr-un final Asa am ajuns sa fiu atinsa de tot felul de libidinosi care efectiv salivau in fata mea, clienti pe care n-aveam voie sa ii refuz pentru ca mi-as fi luat-o apoi la propriu. Aveam 19 ani cand am renuntat la facultate si am plecat la insistentele lui V. Am fost orbita de o iubire surda, cred, pentru ca nu imi dau seama nici acum de ce am facut asta mai ales ca nu am fost niciodata amenintata de el cu vre despartire in caz ca nu as fi plecat. Dar am zis ca hai, o fac si pe asta, ca doar e omul pe care il iubesc. Mare greseala…”, rememoreaza Anita.

De venit acasa, venea. Nu stie daca avea vreun regim special pentru ca era iubita lui V., dar spre deosebite de alte fete, ea chiar venea lunar. Iar daca nu venea ea, venea V., si-atunci, in acele zile, efectiv uita de absolut orice. Totusi, si-a dat seama ca nu e roz chiar totul de-abia in momentul in care i-a zis lu V. ca ea nu mai vrea sa plece. Si-a iesit din fire, i-a dat chiar si o palma. Brusc, omul ei s-a schimbat. Atunci a inteles ca ea nu a fost decat o moneda de schimb, cea care ii producea lui bani pentru o viata de huzur aici, acasa, in timp ce ea trebuia sa se linguseasca pe langa domnii generosi.

„M-am vazut in ipostaza de a nu avea nimic. N-aveam bani deloc pentru ca V. a avut grija sa imi ia pana si ultimii bani, cu excepția a 100 de euro. Mi-a zis ca mi-e suficient pentru cat de nesimtita sunt. Probabil ca pentru el am valorat doar atat. M-am vazut in situatia de a ma intoarce acasa, la mama, sa-i povestesc totul, sa am un acoperis deasupra capului. Mama a stiut dintotdeauna ca nu e totul in regula, nu l-a placut pentru ca era mai mare si tot asa. Dar n-am ascultat-o. I-am zis ca sunt alte vremuri, ca am dreptul sa fiu cu cine vreau. Si iata ca am fost. N-aveam nici 21 de ani, fusesem aproape prostituata in Italia, n-aveam decat 100 de euro in buzunar, n-aveam planuri, nu stiam ce am sa fac, cat voi sta pe acasa. Din primele zile mi-am spus ca voi face videochat. Asa am ajuns din nou in Iasi. Mi s-a explicat foarte amanuntit ce trebuia sa fac, pudica nu eram ca doar in Italia nu dansam in trening sau mai stiu eu cum, ci foarte sumar, dezbracata chiar, asa ca videchatul mi se parea floare la ureche. Era chiar si un mediu extrem de placut, curat, cu oameni foarte faini și seriosi. Cred ca asta mi-a placut la Vixen… în toti acesti ani nu s-a pus problema de altceva decat de seriozitate si respect. Intre timp, ne-am imprietenit acolo. Am reusit sa imi iau o chirie, pana la primii bani chiar faceam naveta. Mergeam o ora dus, o ora intors, dar nu conta pentru ca stiam ca fac bani. Am privit videochatul inca de la inceput ca pe un job. Mi-am propus la inceput sa lucrez mai mult pentru ca aveam nevoie de bani. Dupa vreo cateva luni, cand nu mai simteam presiunea banilor, am inceput sa fac ma putine ore, sa fie un part time. Mi-am propus sa imi reiau cursurile la facultate, sa merg iarasi pe drumul de a deveni om mare, asa cum si-au dorit ai mei. Viata m-a invatat multe, dar din fericire, la Vixen Studio mi-am gasit linistea pentru ca am siguranta financiara. Am capatat incredere in mine, incerc sa imi dau seama ca de-abia acum duc o viata normala, fix viata care mi-a fost furata timp de un an de zile cat am stat in Italia.”, marturiseste Anita.

Anita, 21 de ani, judetul Iasi

7,006 vizualizari in total, 4 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment