“Grabeste-te, Roxana! Intalnirea o ai la ora 14.00,  vrei sa intarzii?!?” , se auzi glasul grav al prietenei mele, in timp ce eu incercam sa imi definesc conturul buzelor si sa fixez cu un ultim strat de pudra stralucirea pometilor.“

Trebuie sa fiu frumoasa, mai frumoasa ca niciodata astazi!” Eram pe punctul de a-mi schimba radical viata, nu puteam sa imi permit nici cel mai mic defect, de fapt, eram nervoasa, agitata, nepriceputa, totul nou pentru mine, chiar si acest banal machiaj…voiam sa se intample cat mai repede totul, eram pe cale de a obtine un job bine platit, era mai mult un compromis pe care eram hotarata sa il fac…asa credeam, videochat-ul…un job neobisnuit, multi l-ar considera nedemn si pentru persoane fara coloana vertebrala, eu l-as numi “jobul salvator”!!!

Pentru mine asa a fost! Fara prea multe cuvinte, dar cu multe temeri am ajuns la mult asteptata intalnire , cea care avea sa imi schimbe perceptia despre ceea ce avea sa inseamne o viata mai buna.  Intalnirea cu reprezentatul HR Vixen a decurs bine, conditiile de angajare avantajoase, transparenta, flexibilitate si desigur, salariul, unul la care nici nu visam, era vorba de multi bani, foarte multi bani. Fara sa stau prea mult pe ganduri am acceptat cu o calduroasa strangere de mana colaborarea, puteam incepe imediat,cu cat mai repede cu atat mai bine!!! Aceasta decizie o luasem fara sa stau prea mult pe ganduri, aveam nevoie ca de aer de bani, standardul meu de viata era unul nu de invidiat.

Copilaria mea aproape ca nu a existat, cu un tata gelos , o mama betiva si un frate de care trebuia sa am grija, cresteam mai mult singuri, pe la vecini…mancam ceea ce puteam, eram si sora si mama pentru fratele meu mai mic. Intelesesem ca viata mea era diferita de cea a altor copii, ca rolul de mama nu mi se potrivea la o varsta atat de frageda, iar problemele erau mult prea mari pentru noi, dincolo de perdelele ingalbenite de timp si de praf,  vedeam copii fericiti, mame care isi tineau copiii in brate si zambetele lor, fericirea era dincolo…asa ca incepusem sa mi-o doresc si sa alerg spre ea, schiopatand …dar fara sa ma opresc.

Mergeam la scoala, eram imbracati si hraniti de catre vecini, cand ne intorceam gaseam langa usa in niste “blide” acoperite, mancare, carburantul pentru a putea merge inainte, invata si trai..uneori apareau si parintii “de la tara”, noi locuind in Dorohoi, cu cate ceva de ale gurii, insa mereu pusi pe cearta…se certau de la orice si de la faptul ca existam, intr-un final au decis sa divorteze, mama isi gasise pe cineva tot la tara, iar tata venise sa locuiasca cu noi, de parca nu ne ar fi fost de ajuns saracia pe care o aveam, mai lipsea el…viata trece nemiloasa pe langa noi, cumva prezenta tatalui ne ajuta, prezenta unui adult ne oferea protectie cumva…la scoala reuseam sa dau randament, eram ambitioasa si competitiva, mai mult inteligenta decat silitoare , prindeam din zbor informatia , iar notele erau mari, destul de mari incat sa pot merge la un liceu, poate sa scap de saracie, era singura strada.

In  afara orelor, mergeam prin vecini sa dau o mana de ajutor, munca fiindu-mi rasplatita de fiecare cum si cu ce putea. Imi gasisem si o prietena de suflet, o doamna mult mai in varsta, practic o mama adoptiva care ma ajuta, imi cumpara haine, imi dadea bani de buzunar si ma initia in ceea ce insemna viata, care pentru mine era ceva diferit de ceea ce ar fi fost normal sa insemne. Doamna Elena era un inger pe care Dumnezeu mi l-a trimis, ajusesem sa merg sa dorm si sa mananc la ea, casa ei devenise si a mea.

Tatal meu, asa cum putea, il intretinea pe Luci , fratele meu, si asa fiecare facea ce putea ca sa isi duca zilele mai departe, pana acolo unde Dumnezeu ar fi decis. Anii de liceu au trecut, lipsa hainelor, banilor, celor necesare o simteam ca pe o povara grea pe umerii mei tineri, umilinta si rautatea colegilor am simtit-o la cele mai inalte cote, ma salva simtul umorului si dorinta de a ma integra in societate, asa ca depaseam mereu fiecare episod de acest gen, cu fruntea sus. Am incheiat un capitol important din viata mea, fara banchetul de clasa a-XII-a, nici o rochie din guardaroba nu m-ar fi salvat pentru un astfel de eveniment, si nici bugetul, asa ca am facut sa treaca acest eveniment fara prezenta mea, inventand diverse motive in fata colegilor. Imi amintesc,  ca in acea noapte am plans si mi-am promis ca viata mea se va schimba, ajunsesem la capatul puterilor, voiam sa ma pot imbraca cum doresc, sa imi cumpar haine, sa fiu feminina, sa fiu frumoasa!

Visam sa merg in Milano la shopping, sa imi cumpar tot ce vedeam pe faimoasa strada Monte Napoleone, cea de care tot auzeam la televizor…era un vis, incepeam sa imi doresc lucruri doar pentru mine, cumva deveneam egoista, nu ma gandeam decat la mine! Asa ca am inceput sa caut locuri de munca bine platite, impreuna cu prietena mea din liceu, singura de altfel, dupa doamna Elena, mama si prietena…mai exista ea. Era un fel de umbra a mea, despre ea nu voi povesti multe, doar ca era ceva mai norocoasa decat mine pe scara sociala, in rest, aveam destule in comun, in special, dorinta de evadare din acel mediu. Cu ajutorul parintilor Andreei, ne mutaseram impreuna intr-o garsoniera din Suceava, deja un inceput bunicel pentru noi, desigur, obiectivul principal facultatea, pentru Andreea, al meu doar banii. Nu a fost deloc greu sa gasim anuntul norocos, Vixen Studio, oferta cea mai buna, salariul cel mai atractiv. Dupa cateva cautari pe Google intelesesem ca era alegerea cea mai potrivita, practic Vixen pusese bazele acestui controversat job, studioul fondator, nimerisem bine. Tot ce imi doream erau banii! Acum aveam ocazia sa ii si fac, datorita studioului Vixen, nu prea stiam eu exact ce trebuie sa fac, insa vorbeam engleza si franceza, eram disponibila si curioasa, iar de restul s-a ocupat echipa Vixen. Nu a fost usor inceputul, a fost chiar foarte greu, dar eram motivata de obiectivul meu, banii,  trebuia sa il indeplinesc , nu era o optiune.

Dupa cateva luni de munca si sustinere din partea studioului, sustinerea insemnand trainingul, banii in avans de care am avut nevoie pentru a ma intretine pana la primele incasari, practic o perioada de acomodare, au lucrat foarte mult si la slefuirea imaginii mele, o data cu schimbarile majore pe care le vedeam, desigur, in bine, si dorinta mea era tot mai mare de a imi petrece tot mai mult timp cu clienti, voiam cele mai bune rezultate! Incepusem sa fac acest job cu placere, clientii imi devenisera prieteni, erau oameni ca si mine, cu dorinte, frustrari, sentimente, oameni care isi cautau refugiul in mine, oameni pe care ajunsesem sa ii iubesc pentru ca isi puneau sufletul pe tava in fata mea, cumva, era un ajutor reciproc.

Ei aveau nevoie de mine, iar eu de ei. O data cu asta au inceput sa apara si incasarile, incepeam sa culeg roadele muncii mele, munca devenise placere, iar clientii nu mai erau niste dubiosi care nu stiau cum sa isi cheltuie banii, ci niste oameni singuri, care aveau nevoie de mine, de noi, cele care facem videochat. Shopping-ul la Milano devenise un obicei de weekend, spun devenise , pentru ca acum , dupa doi ani in echipa Vixen, am reusit sa am tot ce imi doresc, cele mai noi colectii de pe Monte Napoleone, se afla acum in dressing-ul meu, iar destinatiile cele mai frumoase din Europa si nu numai, au devenit pentru mine locuri de relaxare. De curand, m-am mutat in apartamentul meu din Iasi, Andeea continuandu-si studiile in Suceava, partea financiara nemaifiind o problema pentru niciuna dintre noi. Familiei mele i-am cumparat o casuta si le asigur un trai decent.

Colaborarea mea cu VixenStudio continua, pentru ca Vixen e mai mult decat un studio de videochat, e sansa la o noua viata! Roxana

810 vizualizari in total, 3 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment