„E absolut fantastic să știu că la 21 de ani nu depind de nimeni. Mi-am imaginat că voi putea face asta, dar poate mai târziu, însă videochatul m-a ajutat să-mi văd multe vise împlinite mai devreme decât am sperat. Inca din timpul facultății m-am angajat la Vixen Studio și am de gând ca imediat după […]
„Eram într-o perioadă foarte deprimată din viața mea în momentul în care am zis să încerc și eu să văd care e treaba cu videochatul, din moment ce e un cuvant atât de folosit în ultimii ani. Așa că am încercat să văd dacă mă potrivesc domeniului, chiar dacă eram într-o perioadă de maximă tristețe, […]
„Simțeam că aveam nevoie de o provocare nouă, profesional vorbind. Deja lucram de vreo 5 ani la o firmă de consultanță, mi-era ok, câștigam vreo 1000 de euro pe lună, dar eu voiam mai mult de la mine, mai ales financiar. Chiar simțeam că trebuie să încerc orice, mai ales că eram fără obligații, n-aveam […]
„Oho, dacă dau timpul înapoi, vai, câte procese de conștiință, câte gânduri că nu e bine ceea ce fac etc etc… nu, începuturile mele cu videochatul au fost groaznice. Aveam și presiunea unui credit de plătit, chirie, utilități, bani de întreținere, toate astea mă făceau să fiu încordată. Și nu, până când n-am văzut lucrurile […]










Comentarii recente