Maria, 39 de ani, Iasi

  • 3 minute de citit

„Videochatul nu e o activitate care poate fi practicată doar de fetele tinere, de studente. Am avut colege și peste 40 de ani, acum depinde și cum arăți sau ce vrei de la tine. Videochatul e pentru orice vârstă, mai ales ales că aduce beneficii clare, mai ales financiare, dar trebuie să fii cu mintea […]

→ Citeste

Paula, 32 d ani, Iasi

  • 3 minute de citit

„La 26 de ani lăsam acasă, la țară, în satul unde am crescut, părinții, copilul și pe soțul meu, iar eu plecam în Italia, ca îngrijitoare, pentru ca lor să le ofer o viață mai bună. Se vedea că sunt îmbătrânită, acum mi-am rezolvat ridurile cu bisturiul, dar în ce hal arătam când am plecat […]

→ Citeste

„La 23 de ani o nășteam pe E., iar tatăl copilului, deși ne-am căsătorit doar ca să salvăm aparențele, n-a rezistat în viața noastră mai mult de zece luni. Am divorțat și de-abia am reușit să-l fac să se îngrijească de E., până într-un punct în care am căzut de acord amândoi că e mai […]

→ Citeste

Andreea, 34 de ani, Iasi

  • 2 minute de citit

„Dacă mă gândesc cât de bine eram acum zece ani și că nu mi-aș fi imaginat vreodată că nu m-am gândit niciodată că voi deveni model de videochat, nu m-ați crede. Ideea e că eu am prins vremuri propice, am avut o firmă pe domeniul serviciilor, m-am extins mai mult decât mi-am permis, iar mutarea […]

→ Citeste

Elena, 28 de ani, Iasi

  • 2 minute de citit

„Am devenit model de videochat la Vixen Studio după ce am ajuns în situația de a nu-mi găsi un loc de munca plătit ok pentru a-mi putea plăti rata la apartamentul pe care mi l-am luat printr-un credit bancar atunci când lucram la o firmă de la care n-am crezut că voi pleca. N-a fost […]

→ Citeste

Corina, 34 de ani, Iasi

  • 3 minute de citit

„Mi-am dat seama că nu merită să stau plecată în străinătate și să am grijă de cineva sau să fac curat, să fiu departe de casă, de familie, pentru ce? Banii oricum păreau insuficienți pentru nevoile de acasă, nu prea vedeam eu mari realizări deși aveam vreo 8 ani de când eram plecată în Anglia. […]

→ Citeste

Anda, 27 de ani, Iasi

  • 2 minute de citit

„Probabil că toată lumea ar vrea să câștige mai mulți bani, oricât de mulți bani ar avea sau face. Nu știu, unii au avut noroc să aibă familii bogate, alții au știut cum și ce să riște la timpul potrivit, iar alții au luat decizii asumate, așa cum e și cazul meu. Acum 3 ani, […]

→ Citeste

Iulia, 23 de ani, Iasi

  • 3 minute de citit

„E destul de frustrant să vezi că ai în jur colegi care ies în club, pleacă în excursii, care fac fel și fel de chestii pe care tu nu ți le permiți. Sincer, aveam 19 ani când am venit în Iasi. Aveam colege de cămin care făceau videochat, se vedea pe ele că s-au schimbat, […]

→ Citeste

Anca, 35 de ani, Iasi

  • 2 minute de citit

„Mulți cred că videochatul e o activitate pe care o fac studentele, dar nu… poate că la ele e o chestie așa, de tranziție, dar cu cât te apuci mai târziu de vdeochat, cu atât știi mai bine ce urmărești. Eu am devenit model de vidochat la 32 de ani, după ce am născut și […]

→ Citeste

Diana, 28 de ani, Iasi

  • 3 minute de citit

„Am vrut o viață mai bună, chiar dacă nu eram tocmai o persoană fără loc de munca sau care n-ar fi avut o situație cât de cât în regulă. Așa că m-am decis să iau o decizie la care zâmbeam de multe ori numai când mă gândeam…aceea de a merge la un interviu de angajare […]

→ Citeste

Articole recente

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703