„Aveam nevoie de un loc de muncă unde te angajezi pe bune, ți se plătește cartea de muncă și poți să iei un credit de la o bancă… peste tot unde am mai fost, fie nu m-am acomodat, fie angajatorul nu plătea taxele la timp. Așa m-am văzut în imposibilitatea de a lua chiar și un credit de nevoi personale. La Vixen Studio am ajuns dintr-o întâmplare sau chiar din disperare, poate. Aveam deja vreo șase luni de când îmi tot căutam de un loc de muncă în Iași, am mers la zeci de interviuri și degeaba. Eram necalificată, deci nicio șansă să mă angajeze pe bune, eram nevoită să mă uit pe mereu ce s-a mai postat ca anunțuri de angajare. La interviul de angajare de la Vixen Studio, chiar totul  decurs foarte bine. Mi s-a spus că pot sta liniștită, că e un loc de muncă sigur, cu carte de muncă și că voi putea depune pentru orice fel de credit după acele luni pe care banca le cere ca și condiție de creditare. A fost un suflu pentru mine, o bucurie că, în sfârșit, cu un loc de muncă cu cartea de muncă plătită la zi, voi putea să aplic chiar și pentru un credit imobiliar, mai ales că banii pe care îi câștigi din videochat nu sunt deloc de neglijat. Da, acum stau în apartamentul dorit, plătesc o rată la casă care nu mă deranjează, am putut face un credit la bancă cu Vixen Studio angajator.”

99 vizualizari in total, 6 vizualizari astazi

Comments 0

Leave a Comment