„Să iau decizia de a deveni model de videochat a fost să ies din zona de confort. A fost o decizie radicală, mai ales că eu eram o tipă destul de timidă, retrasă, fără mulți prieteni, o fată venită de la țară, care n-a vrut să plece în străinătate, ci a venit să facă o școală de asistente pentru ca să ajungă să lucreze în spital și să îi ajute pe cei bolnavi. Sincer, la un moment dat, am simțit că nu mai fac față cu cheltuielile, deși lucram ca ospătar la o cafenea din Iași. Stăteam cu încă cineva într-un apartament micuț, dar atât îmi permiteam. Videochatul și angajarea la Vixen Studio era ceea ce aveam nevoie, locul de muncă la care nu m-aș fi gândit, dar care m-a căutat. Mare noroc să dau importanță unei reclame într-o zi. De atunci și până acum au trecut ceva ani, dar azi n-aș fi fost asistent medical dacă n-aș fi lucrat la Vixen Studio, sincer. N-am fi avut acele mii de euro pe care le-am dat pentru un post în spital, unde și azi lucrez. A fost o perioadă frumoasă, am rămas prietenă cu cei de acolo, dar și cu fostele colege.”,

Comments 0

Leave a Comment