„Eu am ajuns la oras in momentul in care am venit la liceu. Eram o fata de tara, educata intr-un anumit fel, cu principii, cu frica de Dumnezeu. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi avea curajul sa fac videochat. N-a fost optiunea mea nici in vreun vis mai putin frumos, dar acum imi dau seama cat de multe satisfactii am acumulat de cand am intrat in echipa Vixen Studio. Pana sa ajung intr-un cadru legal, oficial, cum e la Vixen, recunosc, am inceput acasa la o prietena de-a mea care mi-a zis sa incerc sa fac si eu. M-am logat de pe contul ei. Ea mi-a fost primul trainer, daca pot spune astfel. Mi s-a parut ca nu e pentru mine, eram asa cu oarecare temeri. Totusi, mi-am amintit ca la facultate mereu eram cea care nu avea, in timp ce le vedeam pe colegele mele cum isi schimba hainele si accesoriile. M-i-am spus ca voi avea si eu, dar nu stiam cum. Pana in acea zi…”, isi aminteste Livia.

            De la liceu acumulase frustrari. Voia ceea ce aveau copiii bogati dn generatie cu ea. Ciudate vremurile de azi in care copiii saraci resimt toate lipsurile… poate ca si retelele de socializare contribuie suficient la crearea unor tabere, adica duc la marginalizarea celor care nu au. Dar anii au trecut, iar la facultate si-a imaginat ca va fi altfel. In grupa in care era, Livia continua sa fie „fata de la tara”, chiar daca avea deja cativa ani de cand era in Iasi, oras pe care oricum nu l-a cunoscut foarte bine pentru ca nu isi permitea sa iasa la fel de des cu colegii. Asa a fost si primul an de facultate, de fapt, pana in acea zi in care a ascultat-o pe prietena ei si, dupa cateva pahare de vin, avea sa descopere ce inseamna sa faci videochat. Faptul ca in cateva ore castigase bani frumosi i-a dat curaj si dintr-o joaca a inceput sa fie un job part time. Cand a vrut sa castige si mai bine si sa beneficieze cu adevarat de discretie, a ales sa semneze un contract cu un studio cunoscut, unde totul era diferit, de ala amenajarile camerelor pana la personalul de acolo. A ales Vixen Studio fara sa stea prea mult sa cantareasca pentru ca erau cei mai cunoscuti. S-a simtit excelent de cum a ajuns acolo. Cu limba engleza nu avea probleme, stia cat de cat ce aveam de facut de la prietena ei, insa si-a dat seama ca stia foarte putin.

„Se fac acus 4 ani de cand sunt in echipa Vixen Studio. Doamne, ce a trecut timpul… imi amintesc cum am ajuns si credeam ca stiu ce trebuie sa fac, dar de fapt faceam totul dupa ureche, n-am cum sa nu ma distrez. Eram de-a dreptul stangace, dar voiam sa cred ca ma pricep. Cu timpul, a venit dezinvoltura. Mi-am dorit sa performez. Chiar daca la inceput a fost vorba de invidia pe care o aveam pe colegele care isi permiteau cele mai scumpe si in trend haine, apoi m-am gandit la mine. Mi-am dat seama ca imi pot permite nu doar haine, ci chiar sa imi iau o masina. In chirie stateam deja cu prietena mea pe care am reusit sa o convinga sa vina si ea la Vixen Studio. A inceput sa imi placa sa am bani, iar cand am inceput sa intorc si capuri, am fost ca un copil care se bucura ca e bagat, in sfarsit, in seama. Colegele care ma ignorau au inceput sa stea pe langa mine, sa ma accepte pe langa ele imediat ce au vazut ca incep sa am si eu haine scumpe. In acesti patru ani am reusit sa calatoresc, sa imi schimb masina, inca nu am renuntat la chirie din comoditate, insa ma gandesc serios si la varianta unui apartament al meu. Incerc, in acelasi timp, sa imi pun pe picioare si un business al meu, dar momentan, totul e la inceput. Videochat fac part-time, iar restul timpului ma dedic afacerii. Toate astea le-am reusit pentru ca am fost aici, la Vixen Studio.”

Comments 16

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Dana O

    January 23, 2020 | Răspunde

    Cand se primeste prima plata din momentul in care incepi sa lucrezi in videochat?

    • Delia Jugaru

      March 27, 2020 | Răspunde

      Neata Dana , primii bani ii vei primi dupa 2 saptamani de activitate ca model de videochat. Tot atunci vei primi si prima transa din bonusul de 1000 euro

  • Anca

    January 23, 2020 | Răspunde

    Buna , sunt Anca , oferta pt jobul din Iasi suna interesant. Cum se descurca fetele care nu sunt dispuse sa foloseasca jucarii sexuale?ms

    • Alina Morosan

      March 27, 2020 | Răspunde

      Crede-ma , cunosc un moel de videochat in Iasi care castiga dublu fata de mine si nu recurge la jucariile sexuale.

  • Mihaela

    January 23, 2020 | Răspunde

    Buna , vad tot mai multe persoane xare muncesc in videochat la Iasi, Cum vedeti fenomenul?

    • Alexandra Baicanescu

      March 27, 2020 | Răspunde

      Mihaela, avand in vedere situatia de fata , cred ca in curand numarul ip-urilor de videochat in Iasi se vor dubla. Zi-mi ce altceva puteam face daca tot nu putem iesi din casa.

  • Dana I

    January 23, 2020 | Răspunde

    Hello, ce varsta minima e necesara ca sa obtin un loc de munca si cazare la Iasi? ms

    • Daniela Buzincu

      March 27, 2020 | Răspunde

      Pentru a primi un loc de munca este obligatoriu sa ai implinita varsta de 18 ani!

  • Cristi L

    January 23, 2020 | Răspunde

    Salut Vixen . aveti locuri de munca in videochat pt baieti? O seara buna, multumesc

    • Claudia Sandu

      March 27, 2020 | Răspunde

      Cristi , din cate stiu nu cred ca e studio de videochat in Iasi care sa mai angajeze baieti.

  • Alina Z

    January 23, 2020 | Răspunde

    Apare sus in pagina ca se ofera bonus de angajare de 1000 euro .Ce trebuie sa fac pt a-i primi?

    • Alina Singeanu

      March 27, 2020 | Răspunde

      Neata Alina , in primul rand va trebui sa ai 18 ani impliniti, dupa care daca totul este simplu , vei incepe o colaborare cu un studio de videochat din care toata lumea are de castigat. Nu pot decat sa ti urez succes la locul de munca.

  • Ioana

    January 23, 2020 | Răspunde

    Ce ati recomanda unei fete care desi nu stapaneste limba engleza , este curioasa sa incerce un loc de munca in videochat.

    • Adiana Roman

      March 27, 2020 | Răspunde

      Ioana nu iti grijo pentru nvelul tau de limba engleza . Cu timpul vei progresa, eu cand am calcat in primul videochat in Iasi nu puteam lega 2 cuvinte in engleza.

  • Andreea

    January 23, 2020 | Răspunde

    Este vixenstudio cel mai vechi studio de videochat din Iasi?

    • Alexandra Sanduleasa

      March 27, 2020 | Răspunde

      Da, asa se vorbeste ca ar fi primul studio de videochat in Iasi!

  • Leave a Comment