„Am stat în Elveția până la 25 de ani. Acolo, eram amanta unui generos bătrânel care mi-a luat aici, în România, o casă, mașina dorită, mi-a dat bani la discreție mereu, doar că am ajuns în punctul în care îmi doream să am și eu o viață normală, căci omul era și foarte gelos și nu mă lăsa să fiu cu nimeni. Când m-am văzut cu toate astea pe numele meu, am venit acasă, în țară, iar câteva luni nu m-am gândit la vreun job pe care ar trebui să îl am. Eram familiarizată cu viața de noapte din Elveția, așa că n-aveam încotro ca direcție.
Oricum, într-un night-club nu puteam să merg pentru că în Elveția, măcar nu te vede nimeni, dar aici intri in gura meltenilor imediat. Am mers la videochat și am ales Vixen Studio pentru că știam de studio din vremea în care am plecat din țară. M-am bazat pe discreția oferită, pe respectul cu care își tratează angajatele și confidențialitatea deplină, confirmată între timp și în cazul meu. Mi s-a oferit un loc de munca serios, mi-am recâștigat libertatea de a face ce vreau, cam asta a făcut Vixen Studio, libertatea de a nu depinde de banul nimănui. Da, aveam totul și înainte, dar aparțineam unui om care nu era al meu, dar mă întreținea. Cum sunt pe picioarele mele, acasă la mine, mi-am reluat prieteniile și am învătat să mă bucur de viață din nou.”,