Nu lăsa monotonia să acapareze viața de cuplu: totul despre fantezii sexuale

Cu cât fluturii din stomac trec și relația de cuplu se consolidează, consilierii de cuplu surprind o oarecare delăsare a partenerilor în privința vieții sexuale. Nu neapărat că nu se mai simt atrași unul de celălalt, ci mai degrabă merg pe principiul că „mă place și așa”, și-atunci intervine monotonia care, nu de puține ori, duce la crize și despărțiri. Pentru a evita „dezastrul”, consilierii de cuplu vin cu câteva sugestii menite să salveze ceea ce partenerii cred că nu se mai poate și se ascund sub acel „într-o relație, există altceva mai important decât sexul”.

Și, cu toate acestea, creierul este cunoscut ca fiind cel mai mare organ sexual, iar o minte în care imaginația zburdă în tot felul de idei și fantezii sexuale arată un psihic bun, sănătate, dar și faptul că monotonia nu-i nici pe departe vreo „pată” pentru tine. Un creier sănătos n-are nevoie de fel și fel de filme, ci îi e suficientă o imagine pentru a da frâu liber imaginației.

Ce ne face să n-avem curajul să cerem să „montăm” fanteziile sexuale?

Fanteziile sexuale sunt diverse și în acord cu fiecare tip de personalitate, așa că să nu fii surprins că ceea ce te excită pe tine, pe altcineva îl poate lăsa fără reacție. Suntem diferiți ca indivizi, iar asta se cunoaște și la nivel sexual. Fanteziile pot fi satisfăcute imediat sau unele sunt puse în scenă pe termen lung pentrucă sunt complexe, dar efectul… oh, efectul! Și e bine să știi că femeile și bărbații n-au nici pe departe aceleași fantezii, dar le au, oricât de mult s-ar chinui unii să nege acest fapt. Totuși, psihologii spun că au întâlnit suficient de multe cazuri în care partenerilor le era teamă să-și exprime fanteziile și nu de puține ori caută împlinirea acestora în altă parte.

Aici avem de-a face cu o nesinceritate în cuplu, ceea ce nu e deloc în regulă, întrucât, între parteneri, n-ar trebui să existe rușine de a cere să i se facă ceva anume în intimitate. Tot specialiștii spun că bărbații înclină să aibă mai multe fantezii sexuale, iar acesta e un fapt pus pe seama încrederii, stimei de sine mult mai crescută pe care bărbații o au față de femei, iar un argument e și critica societății, adresată deseori mai ales femeii.

Fanteziile sexuale, cum le satisfacem dacă partenerul nu vrea?

Nu doar bărbații caută satisfacerea fanteziilor sexuale în afara „căminului”. Iar pe acest fond, videochatul a devenit un refugiu pentru cei care vor să se autosatisfacă cerând altcuiva să dea curs imaginației și fanteziilor pe care n-are curaj să le rostească în fața unei femei.

Modelele de videochat iasi, dezinvolte din fire sau doar cu o capacitate foarte bună de a interpreta roluri, nu se sperie și nu îi judecă deloc pe cei care apelează la videochat pentru astfel de plăceri. Și nu, faptul că te duci să-ți împlinești o fantezie sexuală cu altcineva, dacă aceasta ți-a fost refuzată de partener, chiar nu e semn de înșelat, deci nu-i cazul să te panichezi. Un minus sau o bilă neagră poate fi doar atunci când ești forțat să faci ceva ce nu îți dorești, dar deja intră sub incidența legii. Dar când sexualitatea e mare, nimic rău nu se poate întâmpla, dimpotrivă.

Distribuie acest articol:

3 comentarii la “Nu lăsa monotonia să acapareze viața de cuplu: totul despre fantezii sexuale”

  • Dan C
    10/01/2020 at 10:38 pm

    Salut! Numele meu este Dan , am 19 ani. Am incercat sa ma angajez la un alt studio din Iasi , insa mi s a transmis ca nu angajeaza barbati. Vixenstudio are posturi disponibile pentru persoane de sex masculin?

    • VixenStudio
      11/01/2020 at 3:26 am

      Dan, noi nu avem studio de baieti,acceptam doar recomandari de fete din partea baietilor :))

  • Adrian C
    15/01/2020 at 6:36 pm

    Salut , am eu pe cineva care vrea sa faca videochat in Iasi , primesc vreun bonus daca v-o recomand?

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703