Petronela, 26 de ani, Iasi

„Vreau să cred că până la urmă, ai mei își vor da seama că pentru binele meu am ales să fiu model de videochat. Adică…acum serios, ce alt loc de munca mi-ar fi permis ca în nici măcar un an de zile să pot merge la bancă și să im iau un credit ipotecar? Ce alt loc de muncă mi-ar fi dat posibilitatea să strâng banii pentru avans pentru a putea face acest credit ipotecar? Nu cred că aș fi găsit…mai ales că în România deja esti bine plătit daca ai un salariu de 2500 de lei pe luna, chiar dacă o chirie sare de 1000 lei pe luna și nu îți oferă cine știe ce condiții de vis.

La 22 de ani, după ce am avut o perioadă în care mi-am tot cautat un loc de muncă, m-am tot uitat peste anunturi de angajare si am mers la cateva interviuri de angajare care nu m-au convins, am zis inițial să merg la un interviu de angajare la Vixen Studio. Cu mama am avut întotdeauna o relatie apropiată, i-am zis.

N-a vrut să audă, așa că am plecat și m-am mutat la Vixen Studio pentru că aveam cazarea gratuită, pe lângă bonusul de angajare de 1000 de euro. Am stat la Vixen Studio gratuit până când am zis să plec în chirie, dar după, m-am gândit mai bine și am zis că dacă tot am un loc de muncă bine plătit, cu carte de munca, cu taxe la zi, ce-ar fi să încercă să iau un credit si să plătesc o rata la un credit pentru casă decât o chirie…

N-aveam un an de zile de când lucram la Vixen Studio și am mers la bancă. După 3 luni de la acel moment, semnam creditul pentru casă. Atunci a fost momentul în care au acceptat și ai mei că la Vixen Studio este locul meu de muncă, un loc de muncă ca oricare altul, dacă e să mă întrebi pe mine. Atunci au înțeles că decât să mă chinui căutând prin tot felul de anunțuri de anagajare, mai degrabă fac ceva pentru mine. Și vă zic eu… dacă nu sunteți serioase și mereu cu mintea la locul de muncă atunci când sunteti la program, cariera de model de videochat nu este pentru voi!

Poate că mulți considera videochatul ca pe ceva de moment, dar când vezi ce îți oferă anunturile de angajare și ce îți ofera un loc de muncă la un studio de videochat din Iasi cum e Vixen Studio, nu prea te mai gândești decât dacă te încăpățânezi să te chinui ca să arăți altora că poți trăi o viață în care mereu vei apela la părinți ca să te ajute. Dar dacă aceștia nu au?”,

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703