R ma strangea in brate precum un copil ce isi vede mama dupa o perioada foarte lunga de timp – ma simteam oarecum ciudat pentru ca o vedeam atat de speriata si atat de nesigura pe ea…

– Nu te speria, sunt sigura ca vom trece cu bine peste asta, capul sus da?

– Promiti sa fie bine? esti sigura ?

– … da,  sunt sigura!

Cred ca acesta este momentul cand ucenicul isi intrece profesorul – peste noapte ma transformasem din cea care avea nevoie de sfaturi si sutinere, in cea puternica care stia sa spuna o vorba buna atunci cand era nevoie si care emana incredere.

– Va fi bine! Te-ai programat .. maine la ce ora sau …

– Da, maine la ora 14:00 trebuie sa fiu ..

– In regula, la ora 13:00 voi fi aici si te iau eu cu un taxi.

– ok…

Daca e sa judec dupa ultimii ani de cand ma cunosc cu R, este pentru prima oara cand intalnirea noastra a durat nu mai mult de 15 minute, clipe in care abia daca am vorbit si fiecare dintre noi parca poarta o masca. Eu, una ce ar trebui sa ma faca implacabila si puternica, ea o alta care sa o transforme intr-o femeie oarecum responsabila … din pacate pentru niciuna dintre noi, masca nu isi facea treaba – era transparenta.

…. va urma!