„Eu am făcut un compromis cu videochatul. Mi-am dorit mult un atelier de croitorie, adică mereu am fost pasionată de acest domeniu și m-am gândit că deși n-am talent la desen, pot avea o echipă care să lucreze pentru mine. M-am pregătit în alt domeniu, am plecat puțin din țară, m-am întors cu ceva bani, dar n-au fost suficienți pentru afacere. Nicio bancă nu-mi dădea un credit fără să am un loc de munca, iar la cămătari nici c-aș fi apelat pentru ă nu-i știam. Mi-a sărit în evidență un anunț din www.anuntuldeiasi.ro, un anunț cu ceea ce Vixen Studio poate oferi celor care vor să aibă o carieră ca model de videochat.
Evident că știam ce înseamnă videochatul, dar n-am luat niciodată în vedere posibilitatea de a deveni model de videochat pentru că mi-am spus mereu că nu e de mine. Dar am făcut-o și pe asta. După ce am citit de mai multe ori acel anunt de angajare de pe www.anuntuldeiasi.ro, am intrat și pe site-ul lor și am văzut acolo o mulțime de mărturii ale celor care sunt sau au fost modele de videochat la Vixen Studio. M-a surprins că unele chiar au spus că nu e totul așa cum pare. Le-am crezut, mai ales am apreciat sinceritatea.
La interviul de angajare am fost cu câteva întrebări pregătite, dar echipa Vixen Studio m-a cucert din momenttul în care mi-a spus că voi avea un contract de munca perfect legal, cu care voi putea accesa orice credit doresc. Atât voiam să aud. N-a contat bonusul de angajare de 1000 de euro, ci foarte mult a contat faptul că eu îmi voi alege programul de lucru și că de mine va depinde cât voi câștiga zilnic. Da, mă uit cu oarecare nostalgie în spate, dar dacă n-ar fi fost banii din videochat, chiar nu știu ce ar fi fost astăzi cu mine…”, Ana, 29 de ani, Iasi