Andeea, 30 de ani, Iasi

„De ce să nu recunosc că de multe ori mi-a fost ciudă pe alții care aveau? Mă uitam p Facebook la foști colegi… case, familii, mașini de tot felul… bine, mulți plecaseră în străinătate, cine știe ce munceau pe acolo, dar și eu am fost și nu m-am întors cu nimic. Ba mai mult, chiar am venit înapoi în Iasi și sunt tot în datorii, am muncit și în Italia și în Spania, am văzut cum e străinătatea… totuși, aici m-am recalificat și am făcut niște cursuri de masaj, dar dacă nu ai experiență, e foarte greu să te ia un salon și să fii și bine plătit. La un moment dat, chiar m-am gând la un credit pentru casă, mai ales că stăteam în chirie cu încă cineva și chiar rata ar fi fost mai mică decât plăteam eu.

Așa că am căutat soluții și m-am uitat după tot felul de anunțuri de angajare în Iasi, dar nimic interesant. Adică pretenții multe, bani puțin. O vreme am făcut masaje acasă, dar câștigam foarte puțin. O clientă care era model de videochat mi-a zis de Vixen Studio că nah, noi mai vorbeam și de-ale noastre. N-am crezut inițial că poți face bani din videochat, nu înțeleam cum e posibil să faci mii de euro până când m-am convins singură. Ce mă bucur cel mai mult azi? Când stau în pat, seara, acasă la mine, în apartamentul cumpărat prin credit bancar la doar câteva luni de când am devenit model de videochat la Vixen Studio Iasi. Da, la Vixen Studio avem un loc de muncă cu carte de muncă, asta așa, să nu mai aibă cârcotașii ce comenta…”,

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703