Lumea se schimbă constant. Și e normal. Se schimbă natura, se schimbă oamenii, gândirile, stilul de viață, joburile, toate fiind influențate de natura omului.
De fiecare dată când apare o problemă într-o zonă anume, sunt repercursiuni peste tot. Cel mai bun exemplu este pandemia, care a schimbat total întregul mapamond. În ultimii doi ani s-au văzut schimbări radicale asupra nivelului de trai, asupra gândirii, comportamentului, a obiceiurilor de zi cu zi. Poate am devenit mai empatici, poate am devenit mai vocali, mai grijulii sau nepăsători. Multe joburi s-au mutat în online sau acasă. Nu am mai ieșit atât de des în oraș, am renunțat la vacanțe și ne-am limitat la cumpărături.
Însă în prezent ne confurntăm cu o altă problemă. De fapt, nu noi, ci țările învecinate, dar așa cum am spus anterior, mereu sunt repercursiuni asupra altor terțe părți. Probabil nu este un subiect necunoscut faptul că e posibil să fim martorii unui nou război. Poate o fi Al Treilea Război Mondial sau poate o fi iarăși un Război Rece, nu putem rămâne indiferenți într-o asemenea situație, mai ales că România se găsește poziționată între puterile lumii care duc acest război.
La VixenStudio mereu am spus faptul că suntem o familie. Clișeu poate pentru unii. Un adevăr însă pentru noi și modelele care fac videochat la noi. La studioul nostru mereu ne-am luat măsuri de siguranță, indiferent de gravitatea situațiilor sau de importanța lor. De ce? Pentru că videochat-ul nu moare, nu intră în pandemie și nici nu merge la război. De ce? Pentru că totul se întâmplă în online, iar internetul explodează de pe o zi pe alta.
În urma discuțiilor și ședințelor avute la VixenStudio, am constatat că indiferent ce se întâmplă în lumea asta, oricine are de suferit, de la industrii, până la oameni. Și, deși acest război pare ireal și de necrezut, noi tratăm totul cu seriozitate. Preferăm să avem un plan care e posibil să nu-l folosim, decât să fim luați cu toții prin susprindere.
Așadar, VixenStudio oferă cazare pentru 100 de persoane la demisolul sediului nostru, care, în urma expertizei de specialitate este un buncăr anti-aerian. Și nu, nu glumim, suntem cât de poate de serioși, așa cum suntem și în industria asta de 20 de ani.
Pentru cei care nu știu, haideți să vedem ce însemană un buncăr și cum trebuie întreținut și amenajat.
Ce înseamnă și cum arată un buncăr?
Un buncăr este o structură bine fortificată care este concepută pentru a oferi adăpost de tot felul de pericole. Este, de obicei, construit subteran sau semiîngropat. Cel mai scump lucru în construirea unui buncăr este o groapă și o cutie de beton. Cea mai grea parte este ventilația.
Pe scurt, un buncăr este un complex de clădiri, uneori subterane (ca în cazul nostru), care poate include și una sau mai multe cazemate.
Și, ca să fim și mai informați, există mai multe tipuri de buncăre: defensive, de apărare costieră, de artilerie și persoanle, așa cum este cel de la noi. Când o casă are un buncăr, structura este de obicei subterană. O tehnică obișnuită de construcție folosește polimeri armați cu fibră de sticlă . Rezistența la compresiune este dată de sistemele de arc. Materialul suprapus este conceput pentru a proteja împotriva radiațiilor și poate fi folosit și ca o cameră sigură.
De ce adăpost la VixenStudio?
O bună perioadă de timp, ne-a fost necunoscut faptul că demisolul sediului nostru este tip buncăr. În momentul în care a început să se vehiculeze tot mai des faptul că e posibil să înceapă un război în apropiere de România, arhitecții noștri ne-au contactat și ne-au informat în privința acestui lucru. Așa că VixenStudio dispune de un demisol tip buncar de 300 de metri pătrați ce poate adăposti 100 de persoane în caz de război.
Și pentru că ne protejăm munca și automat și echipa, prioritate au modelele care fac videochat la noi și familiile lor.
Care sunt costurile consumabilelor de urgență?
La o asemenea informație am luat atitudine și ne-am propus să ne folosim de acest avantaj, așa că suntem în plin proces de amenajare a buncărului nostru subteran. Măncăm ca să trăim, nu? Prin urmare vom aproviziona spațiul cu alimente și necesar pentru 150 de zile.
Expertul nostru în verificarea costurilor, alături de arhitecți și managerii de la Vixen ne-au comunicat faptul că aceste costuri depind întotdeauna de numărul de persoane și de durata maximă de adăpostire.
Costurile sunt de oridinul zecilor de mii de euro, dar noi mereu am fost sinceri și transparenți, așa că ne permitem această sumă de bani, mai ales că sunt rezultatul muncii echipei Vixen.
În ce constau proviziile pentru buncărul subteran?
Sfatul multor specialiști este să evităm depozitarea de dulce sau să fie foarte puțină. De ce? Pentru că ridică nevoia de a bea cât mai multă apă, iar în acest context și asemenea situații, economia este lege.
Asigurăm o sursă considerabilă de apă potabilă – Este important să avem provizii de apă potabilă pentru toate familiile și modelele adăpostite. Aceasta ne va ajuta să supraviețuim celor mai grele condiții. Să nu uităm că apa este mai importantă decât mâncarea, în acest caz. Fără apă, un om poate supraviețui 3 zile, în schimb, fără mâncare, se poate supraviețui și 40 de zile.
Provizii de mâncare – Un război are o mulțime de consecințe, dar una dintre primele și cele mai importante, o constituie lipsa accesului la alimente și alte produse necesare traiului de zi cu zi. Prin urmare, facem resurse de produse neperisabile.
Cumpărăm conserve, biscuiți sărați (care să înlocuiască pâinea) și orice produse care nu necesită gătire și rezistă mult în timp. Desigur, luăm în calcul faptul că este posibil să rămânem fără gaze și să nu putem găti. De asemenea, ne vom aproviziona cu făină, ulei, mălai, zahar, sare, orez și alte cereale pe care să le putem prepara în cazul în care nu vom mai avea acces la alte alimente, dar vom avea gaze sau butelie. Trebuie să avem suficiente pentru a ne putea descurca în timpul războiului, dar și o perioadă după trecerea acestuia, până când se va relua comerțul.
Lista proviziilor de mâncare va include:
- Conserve de carne, fructe și legume gata preparate – desigur, vom avea mare atenție la termenele de expirare;
- Supe, cuburi de supă sau supe uscate în cutie – le vom alege pe cele mai sănătoase și nutritive, cu legume și multe vitamine;
- Alimente de energie, prăjituri, bomboane – dar foarte puține pentru că, așa cum am mai zis, acestea alimentează setea;
- Alimente pentru energie maximă (unt de arahide, nuci, amestec de nuci cu fructe uscate) – e bine ca să fim mereu în puteri și să avem energie;
- Lapte praf și carne afumată/uscată – pentru că pot rezista un timp îndelungat la păstrat.
Provizii de medicamente – Vom încerca să aducem cât mai multe medicamente pentru diferite probleme. Între timp, în afara medicamentelor care se dau pe rețetă, vom aduce și: aspirine sau analgezice fără conținut de aspirină, laxativ, alcool sanitar, antiseptic sau apă oxigenată, medicamente contra deranjărilor, soluție pentru spălarea ochilor și cărbuni digestivi.
Truse de prim ajutor – Foarte importante și acestea, vor conține:
- Filtre de apă;
- Briceag multifuncțional, de calitate;
- Multivitamine (deoarece alimentele proaspete vor lipsi pentru o perioadă lungă din menul zilnic);
- Produse de îngrijire (dezinfectant de mâini, absorbante, șervețele umede, scutece pentru copii);
- Lanternă și baterii + baterii de rezervă;
- Trusă medicală (alcool medicinal, iod, bandaje, plasturi, termometru, analgezice, antitermice);
- Brichetă și/sau chibrituri clasice;
- Pătură;
- Radio portabil;
- Mască de gaze;
- Pahare, farfurii și tacâmuri de unică folosință.
Desigur, fiecare familie poate compensa cu alte instrumente și alimente. Acestea sunt liste cu ce se găsește sigur în buncărul de la VixenStudio.
Ce trebuie să știe fiecare familie sau persoană care se adăpostește le noi
Atunci când vă părăsiți locuința și veniți să vă adăpostiți în buncărul de la noi, să nu uitați să aveți la voi documentele cele mai importante care atestă bunurile pe care le dețineți, dar și existența voastră.
- Testament, polița de asigurare, contracte, titluri de proprietate, acțiuni și titluri de obligațiuni;
- Numerele conturilor bancare;
- Pașapoarte, legitimații, certificate de vaccinare;
- Numerele de cont ale cărților de credit;
- Inventarul bunurilor din gospodărie și numerele importante de telefon;
- Documente familiale, certificare de naștere, certificate de căsătorie, certificate de deces.
Noi suntem conștienți, la fel și modelele noastre, că în situația în care chiar vom fi nevoiți să apelăm la acest subsol anti-aerian, o perioadă de timp suntem obligați să nu mai muncim. Nu vom mai putea merge în vacanțe sau la petreceri, va fi mai greu să ne cumpărăm mașini și locuințe. Poate că și banii vor fi mai puțini sau chiar deloc, însă noi, conducerea VixenStudio ne asumăm acest aspect și vom lua sub aripa noastră atfel de griji și probleme.
Poate părea că glumim. Și noi am fi râs poate în urmă cu câteva luni dacă ne spunea cineva că vom face asta. Însă nu, nu glumim, ci vrem să fim pregătiți și pentru mai neplăcute situații.
Nu spunem neapărat că acesta este unul dintre avantajele faptului că faci videochat la noi. Vrem doar să demonstrăm că suntem în stare de multe lucruri pentru siguranța și bunăstarea angajatelor noastre, dar și a familiei lor.
Avem peste 20 de ani de experiență în videochat și la VixenStudio am înțeles că banii, luxul, traiul peste media țării vine doar atunci când angajații se simt bine, se simt în siguranță și lucrează cu plăcere. Iar toate aceste stări pozitive se reflectă în munca și rezultatele care vin din urma acesteia. Din acest motiv VixenStudio a fost votat studioul numărul 1 de videochat din zona Moldovei. Pentru că avem grijă, în adevăratul sens al cuvântului, de angajatele noastre și nu numai: de traineri, echipa de curățenie, cea de la foto-video și echipa de înfrumusețare.
Și acum o recapitulare:
- Ce se întâmplă în lume? E posibil să izbucnească un război, iar România este un stat tampon în această situație.
- Ce face VixenStudio? Deține, la subsolul sediului, un buncăr anti-aerian de 300 de metri pătrați, cu o capacitate de 100 de persoane.
- Cine se poate adăposti? Prioritate au modelele care fac videochat la VixenStudio și familiile lor.
- Cât timp se poate sta în buncăr? Alimentele și resursele necesare vor fi pentru circa 150 de zile.
- Cu ce este dotat buncărul? Tehnologie de aerisire, de alimentare gaz și curent, canalizare, ieșire de urgență, paturi, pături.
- Cum se va trăi? Subsolul este alimentat cu apă potabilă, alimente, medicamente, truse de urgență, dar și resurse în cazul copiilor mici și a celor vârstnici.
Ne dorim să nu ajungem la metoda aceasta. Ne dorim să nu existe nici un război. Ne dorim, ca toții ceilalți, pacea în lume. Scriem aceste rândul în speranța că nu am trezit panică în rândul nimănui. Dar ca angajator asumat, ce vrea binele oamenilor săi, este de datoria noastră să avem bine stabilite planuri în situații de criză. Așa că iată-l pe al nostru în caz de război sau pentru atunci când natura de dă de furcă.
Ne repetăm. La Vixen Studio chiar suntem o familie și fiecare în parte, prin sursa pe care o aduce în studio, contribuie la confortul și starea de bine a colegilor săi.
Acum sperăm că modelele noastre, dar și fetele care se gândesc să facă videochat, văd încă o dată grija, devotamentul, dar și avantajele pe care le ai dacă alegi să faci videochat la Vixen Studio.
Totul e pe bune: bonusurile, comisioanele, camerele, vacanțele și petrecerile. Primești cazare gratis dacă nu ești din Iași, și ajutor pentru a-ți cumpăra mașină sau o locuință. Suntem o echipă puternică, ne ajutăm în orice situație, așa că trainerii, fotografii și videografii, cosmeticienele și designerii sunt la dispoziția ta în orice moment, chiar și în afara studioului.
E pe bune și buncărul subteran. E pe bune și planul nostru în situație de urgență. E pe bune tot ce spunem aici. Iar tu știi asta pentru că ne cunoști sau ai auzit de bine de la alte persoane. Tot ce facem la Vixen Studio se învârte în jurul angajaților și modelelor nostre de videochat. Pentru că dacă lor le este bine, și nouă ne este bine.
Noi suntem VixenStudio. Noi avem grijă. Mereu.