Am avut multe prejudecăți la început, nu știam ce să fac, nu aveam deloc experiență, dar îmi doream să câștig la fel de bine ca ale mele colege. Cred că după prima lună făcusem numai 500 de euro, ceea ce mi se părea foarte puțin, chiar dacă lucrm part-time. Mi-am făcut curaj și am insistat cu sfaturile de la colegele mai vechi, am stat mai mult de vorbă cu traierii. Wow, a doua lună plecam acasă cu 2500 de euro. Succesul stă în câtă determinare ai și ce îți propui. Nu știu, așa a fost la mine, și chiar mă bucur că am parte de un staff extraordinar, un loc de munca serios la Vixen Studio, motorul meu în activitatea de videochat. Nu știu ce m-aș fi făcut fără suportul lor, probabil că aș fi renunțat și aș fi fost dezamăgită!”,