Cristina, 20 de ani, Iasi

„Am avut o copilărie tristă. Eram maltratată de tatăl vitreg, mai ales când mama nu era prin preajmă. Nu am spus pentru că mi-a fost frică, dar am învățat ca să pot pleca la 14 ani la liceu, la Iasi, să mă rup de lumea aia de la sat. N-am dus o viață ok la cămin, mai ales că nu avem, trebuia cumva să mă descurc. Mama nu avea de unde să-mi trimită bani, așa că trebuia să mă descurc. Imediat ce am împlinit 18 ani, m-am apucat de videochat.

Doamne, cât am așteptat să fiu majoră! Da, așa am început…în clasa a 12-a. Dar fiind mică de ani, m-au luat de fraieră cei de la studioul de videochat, dar eu eram mulțumită că aveam niște bani de buzunar. După ce am terminat liceul, atunci m-am angajat la Vixen Studio și de atunci, totul s-a schimbat. Cred că m-am obișnuit să fiu model de videochat, la Vixen Studio mi se pare că totul este în regulă, n-aș avea de ce să mă gândesc să schimb acest job. Nu acum, cel puțin, sunt încă mică, am numai 20 de ani, chiar dacă am o poveste de viață…”, Cristina, 20 de ani, Iasi

1 comentariu la “Cristina, 20 de ani, Iasi”

  • Corina M
    13/01/2020 at 9:10 am

    Buna dimineata:) Sunt in cautarea unui loc de munca in Iasi pana la sfarsitul anului universitar.
    Se ofera bonusul de angajare in astfel de conditii? multumesc

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703