Cum si de ce am inceput sa fac videochat in Iasi?

Voiam si eu sa castig la fel de multi bani cum faceam colegele mele. Am tras de mine, daca pot spune asa, desi nu stiam mai nimic despre videochat atunci cand am decis ca nu mai pot sa ma mai chinui. Totul era un chin pentru mine, chiar daca veti spune ca nu e vorba decat despre mofturi. Nu-i asa… cand lucrezi din timpul facultatii prin diferite domenii, dar vezi ca banii n-ajung niciodata, iti pui semne de intrebare.
Locuiam cu alte doua colege de facultate, imparteam un aparatment uratel, recunosc, dar era acasa pentru noi. Cand una dintre fete mi-a zis ca face videochat, nu mi-a venit sa cred. Adica m-as fi asteptat la orice altceva, dar nu la vdeochat. Nu stiu de ce, dar in Iasi mai ales, videochatul a fost foarte promovat in urma cu cativa ani si acum lumea stramba din nas cand aude ca esti model de videochat, indiferent de studioul de videochat la care lucrezi.
Mi s-a parut interesant sa aflu de la colega mea ce inseamna sa faci videochat, daca e chiar cum spun oamenii. Nimic mai fals. „Stii, si eu gandeam ca e simplu, dar nu e chiar asa!”, imi amintesc ca mi-a spus. Dar nu am crezut-o pe moment. De-abia cand am ajuns si eu sa fiu unul dintre modelele de videochat din Iasi am inteles ca avea dreptate. De asta spun ca am tras de mine, mai ales la inceput.
Cand nu stii cum sa-i vrajesti pe clienti, cand parca orice ai face nu e suficient pentru ca banii sa vina, nu mai spui ca videochatul e pentru oricine. Videochatul chiar nu e pentru oricine. Adica ai nevoie de rabdare. Banii vin, dar nu vin multi imediat. Si banii vin daca iti dai interesul, esti implicata si chiar conectata cu totul cand esti la program la studioul de videochat.
De mare folos mi-au fost sfaturile pe care le-am primit de la echipa VixenStudio. Stiu ca m-a dus A. de mana la interviu, aveam nevoie de incurajare. Norocul a fost ca am avut-o pe ea langa, dar si bunatatea si sinceritatea echipei Vixen m-au cucerit. Oamenii nu mi-au vandut iluzii. Mi-au explicat exact cum sta treaba. Mi-au spus inclusiv ca e posibil sa renunt, ca au mai vaut fete speriate ca mine. Dar si ca e posbil sa invat repede, sa am randare si sa ajung departe ca model de videochat. Au avut dreptate!
Imi amintesc ca la inceput stateam si 10 ore la studioul de videochat doar ca sa invat sa fiu mai buna. Asa, usor-usor am inceput sa invat trucuri, sa stiu cum sa fiu seducatoare, sa atrag clientii catre mine. Iarasi a contat foarte mult echipa VixenStudio pentru ca mi-a raspuns la fiecare nelamurire cu calm si interes sa-mi fie mie bine. In Iasi, cu mana pe inima recomand VixenStudio.
Stiu ca in Iasi sunt foare multe studiouri, stiu ca oricum fiecare are o opinie personala, insa eu pot vorb din experienta avuta la ei. In Iasi, fara ei, n-as fi ajuns unul dintre modelele de videochat de top. Am muncit mult, mi-am dorit sa fiu printre cele mai bun din Iasi si cu efort, am si reusit.
Sa faci ceea ce iti place se aplica si-n videochat. Doar ca pentru a avansa, mai ai nevoie de rabdare si sa fii foarte convinsa ca iti dai interesul, ca faci totul ca sa ajungi la inima clientului de videochat. Multumirea ta se transmite in spatele monitorului. Clientul te simte, iar daca tu vii la studioul de videochat morocanoasa, ai sa pleci si mai bosumflata. Vei da vina pe studio, ca asa se intampla, insa nu, dragile mele, studioul de videochat nu e cu nimic vinovat ca nu esti dedicata activitatii pe care o faci.

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703