De ce ne este frica sa plecam atunci cand sufletul rataceste?

E simplu sa afirmi ca nu e nicio problema daca ramai singura, ca nu conteaza omul langa care stai, ca singuratatea nu e decat o stare ca oricare alta, ca mai bine esti fericita cu tine decat nefericita cu altcineva etc etc etc. Dar de la zis la facut e cale lunga si nu exista om care sa spuna ca nu a suferit niciodata dupa o despartire.
Daca n-a facut-o, inseamna ca nu a iubit, inseamna ca a fost acolo doar de decor, doar din egoism sau mai stiu eu ce alte motive care ne-ar putea face sa aruncam cu fel si fel de cuvinte grele. Eh, bine, psihologii avertizeaza dintotdeauna cu privire la vulnerabilitatea pe care, firesc, o lasa dupa o despartire. O vulnerabilitate care poate impinge la tot felul de comportamente care pot genera actiuni cu grave consecinte pe termen lung.

Cum ne schimbam gandirea odata cu inaintarea in varsta

Daca e sa ne aducem aminte de perioada adolescentei, de primii fluturi in stomac si acel rosu in obrajori, vedem cat de mult ne-au schimbat anii, experientele ratate,totul. Oamenii care trec prin viata noastra pun amprente, fara sa ne dam seama ca asta fac, de fapt. Acceptam indirect aceste chestiuni si mergem mai departe in ideea ca urmatoarea experienta va fi diferita. Totusi, dupa o anumita varsta, pe care nici specialistii nu o pot spune cu exactitate, ci doar se presupune ca are ca resort cumulul dezamagirilor sau povestilor urat traite, devenim nu neaparat mai insensibili, ci invatam sa investim sentimente rational in oamenii care intra in viata noastra.

De ce rational? De teama, cel mai probabil, dar asta nu ne face mai putin inimosi, ci mai precauti, probabil. Despartirile dor, asta e clar, dor daca ti-a pasat. Insa cat teatru poti duce intr-o viata de om?

Multa, ar spune unii. Prea putin sau spre deloc, ar completa altii. Fiecare dupa experienta, dar asa e viata. Fericirea inseamna o cautare continua și, din pacate, nu exista un timp anume pentru fiecare dintre noi pentru a o gasi. Iar fericirea e relativa, poate, de aceea, ar fi bine sa nu ne gandim ca ceea ce il face fericit pe unul s-ar putea sa ne faca fericiti si pe noi. Dimpotriva…

Unii oameni ne sunt lectii, altii ne sunt destin

Niciodata, dar niciodata, partenerii nu vor investi la fel de multe sentimente unul fata de celalalt. Suntem diferiti, iar asta se cunoaste din orice am face. Asa ca… de ce ne mira faptul ca nu iubim la fel? „Mi s-a parut ca eu iubesc mai mult, ca sunt cea mai mereu prezenta!”, am auzit deseori. Dar nu ai de ce sa-ti reprosezi acest fapt pentru ca tu ai fost sincera si ai dat totul pentru ca asa ai vrut, nu ti s-a impus. Indiferenta nu e niciodata o solutie, iar in cplu nu e nici pe departe o competitie intre care si cum da si primeste mai mult. Caracterul face sa avem un anumit tip de comportament, iar sentimenetele se arata diferit. Nu-i nevoie de poze pe retele de socializare sau sa vada lumea cata fericire zace intre voi, ci important e sa fiti voi bine. Te-ai gandit la asta?

Si da, intelegem perfect intrebarea ta „de ce eu?” atunci cand totul s-a terminat, dar ia totul ca pe o experienta sau ca pe o lectie. Cei care ne-au facut sa suferim ne arata ce sa nu mai facem pentru a ne menaja, iar cei care vor sa intre in „hora” alaturi de noi, o vor face fara sa se gandeasca prea mult la ceea ce implica acest fapt. Proiectiile nu fac decat sa aduca dezamagire si suntem convinsi ca nu iti doresti acest fapt nici pe departe. Timpul nu e neaparat o solutie, desi se spune ca ajuta sa rezolve problemele dintre doi oameni, insa cand chimia si gandurile nu mai sunt aceleasi, la ce ar fi util timpul? Poate doar sa agraveze, ca de tratat, nu trateaza nimic.

„E foarte greu sa intelegem ca prelungim agonia atunci cand nu renuntam la oamenii despre care avem un feeling ca nu ne fac bine, la oameni care nu se agata de noi, ci noi ne agatam de ei de teama ca singuratatea se va cuibari la sanul nostru. E foarte greu sa vezi lucrurile obiectiv, iar de cele mai multe ori, psihoterapia ajuta. In primul rand, caci ai in fata pe cineva detasat de tot ceea ce tu esti ca persoana. Psihoterapeutul nu e nici prietenul tau, ca sa-ti tina partea, nu e nici de partea cealalta. El e un arbitru care iti spune situatia fara menajamente si te poate directiona in directia care trebuie pentru a te vindeca.”, spun specialistii.

„Eram la un pas de depresie si am ajuns sa fac lucruri extreme!”

Un simplu search pe Google arata fel si fel de experiente dintr-astea mai putin fericite, caci, de fapt, oamenii au tendinta sa arate ceea ce n-a mers in loc sa se concentreze pe ceea ce a fost frumos si ce au invatat. Mereu, dar aproape mereu, celalalt e vinovat, niciodata propria persoana, dar sa fie, oare, chiar asa? Oricum… am vrea sa exemplificam de ce nu e bine sa ramai atunci cand sufletul rataceste printr-o poveste a unei cititoare care, din ceea ce ne spune, a ajuns chiar in sitatia extrema de a deveni model de videochat dupa o despartire a naibii de dureroasa:

„Pana n-am simtit pe propria piele cum aproape ca ma dezintegram, ca devenisem o mana de om de vreo 46 de kilograme, n-am crezut niciodata treaba asta cu suferinta din dragoste. Am iubit un om cu atata nebunie, incat nu mi-am imaginat niciodata momentul in care nu va mai fi, iar faptul ca nu am fost pregatita pentru asta, aproape ca mi-a fost fatal. Veneam doar pentru el, m-am uitat pe mine, m-am distantat de oameni care imi doreau binele, dar eu credeam, in boala mea, ca au ceva cu el, ca nu-l suporta si de asta nu intelegeam ceea ce voiau sa-mi spuna. Ei vedeau ceea ce eu nu puteam sa vad. Vedeau realitatea. Eu, doar inchipuirea a tot ce se petrecea in capul meu. Ideea e ca ajunsesem in punctul in care am vrut sa arat ca nu imi mai pasa de nimic si atunci am ajuns inclusiv sa fiu model de videochat iasi pentru ca voiam sa demonstrez ca nu-mi mai pasa, ca pot face orice nebunie, ca, in sfarsit, sunt libera. Faceam toate astea pentru a atrage atentia, am inteles asta mai tarziu, dar totusi, experienta cu videochatul mi-a prins bine pentru ca am cunoscut niste povesti absolut fabuloase ale unor tipi care efectiv cautau sa faca acelasi lucru ca mine. Ei voiau un prieten virtual, le era foarte greu sa mai socializeze fata in fata si au gasit in videochat un refugiu. Am ajuns sa fim un fel de psihologi unii pentru ceilalti, s-au legat prietenii care dureaza chiar si la doi ani distanta de la acel moment. N-am fost model de videochat decat trei luni, pana fix in momentul in care am ajuns pe o canapea a unui psiholog si am avut puterea sa ma tratez… e foarte important momentul in care stim sa spunem stop, sa acceptam ca avem nevoie de ajutor. Nu suntem de neclintit, din contra, suntem extrem de vulnerabili ca indivizi, iar o despartire chiar te poate aduce in pragul disperarii, sa te faca sa uiti efectiv cine esti pentru a avea taria de a merge mai departe singur, fara ajutor. Unii oameni chiar sunt lectii, important e sa stim sa inflorim.”, ne-a marturisit Ioana.

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703