Geanina, 29 de ani, Iasi

„Chiar dacă am lucrat în străinătate vreo 5 ani, mi-am dat seama că atunci când am vrut să mă întorc în țară, deși aveam puțini bani strânși, n-am putut să îmi iau niciun credit pentru vreo casă sau măcar să mă gândesc la așa ceva pentru că eu acolo, în Italia, făceam curat în case. Eram plătită la negru, dar știam că nu vo sta o veșnicie acolo, așa că nu m-a interesat. Totuși, când m-am întors în țară, având și un copil de 3 ani, fără tată pentru că nu l-a recunoscut, chiar m-am gândit cum mă voi descurca. La țară nu mai era de întos pentru că nu aș fi avut un loc de munca, iar toate anunțurile de angajare erau pentru Iasi.

Așa că am zis că mă mut în Iasi cu copilul. Câteva luni ne-am chinuit, mai ales că mi-am dat seama că e foarte greu să îl țin la grădiniță și eu să am un loc de muncă normal. Eram barman la o sală de jocuri, însă nu întotdeauna reușean să scap la orele care trebuie pentru a-l lua de la grădiniță. Așa că a trebuit să găsesc soluții…nu știam foarte multe despre videochat, dar mi-a atras atenția o reclamă unde scria că pot avea apartamentul meu, câteva mii de euro pe lună. Când ai un copil, mereu te gândești la binele lui… așa că m-am uitat mai bine după anunțurile de angajare la studiourile de videochat din Iasi, am căutat pe internet și am ales să merg la Vixen Studio.

Am început cu contract de munca, mi-a plăcut că pot avea program flexibil, eu îmi alegeam turele de muncă. Am putut să o aduc pe mama la mine ca să stea cu cel mic, iar eu am eram angajată la un loc de muncă despre care nu știam mai nimic, doar că pot să fac mii de euro pe lună dacă sunt responsabilă și iau foarte în serios activitatea de videochat, locul de muncă.

Și da, în câteva luni, chiar îmi achiziționam și un apartament printr-un credit bancar luat cu adeverința de salariat de la Vixen Studio. A fost cea mai mare bucurie să văd că un vis devine realitate! După 4 ani în care m-am dedicat Vixen Studio, nu știu cum m-aș mai putea întoarce la o viață cu lipsuri, la momentul în care mă uit peste anunturi de angajare și mi-e ciudă, mai ales acum, când copilul e la școală și are atâta nevoie de mine alături…”,

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Phone icon
0735.168.703
WhatsApp icon
0735.168.703