„Încă mai am momente în care mă întreb ce aș fi făcut dacă n-aș fi ales Vixen Studio. Nu știu, cred că acel flyer de acum 7 ani mi-a schimbat viața complet. Adică sunt convinsă. Eram micuță, 22 de ani, asisten manager la o firmă abia înființată, salariul se duce imediat. Nu mă descurcam cu banii. Chiar și la Vixen Studio, în primele două luni, eram așa timorată încât nu prea am reușit să fac mare lucru, dar mi-am dat interesul, am lucrat cu mine și încet-încet am început să am performanțele colegelor mai cu vechime. Și așa a trecut timpul, după ce îți iei o mașină, vrei o casă și tot așa… și îți dai seama că e greu să câștigi vreo 4000 de euro pe lună la un alt loc de muncă decât în videochat.”, Ileana, 28 de ani, Iasi
Salut , Doresc sa lucrez la cuplu pentru a castiga mai multi bani din videochat. Sper sa fi gasit locul potrivit pentru asta.