Irina , 28 ani , Copou, Iasi

„M-am gândit prima dată la banii pe care i-aș putea face ca model de videochat. Nevoia te împinge să iei și astfel de decizii la care nu te-ai fi gândit că ai putea apela. Eu ajunsesem șomeră. Eram în Iasi venită pentru facultate, deja aveam 4 ani de când stăteam aici, nu mai puteam să mă întorc în Vaslui, locul natal. Vixen Studio nu a fost primul studio la care am ajuns, am facut videochat și în timpul facultății. Unul dintre studiourile de videochat s-a închis, iar la celălalt nu prea făceam bani. Așa că după ce am lucrat la o firmăde consultanță, mi-am dat seama că stăteam și 12 ore la birou, iar banii nu erau cine știe ce. Mi-am zis să revin în videochat măcar până mă voi mai pune pe picioare. Așa că m-am întors la Vixen Studio și de atunci se împlinesc 3 ani. 3 ani în care am avut parte de tot felul de zile și experiențe. Acum lucrez part time, mă concentrez și pe un business pe care mi-l doresc și care nu ar fi fost posibil dacă nu aș fi lucrat la Vixen Studio și dacă nu aș fi încasat un comision de 50%, comision care să-mi permită să am câștiguri generoase. Toți visăm la ceva anume, doar unii dintre noi nu așteptăm minunea, ci mai luăm noi hățurile cum s-ar zice. Videochatul a fost calea mea.”

Adauga comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

0735.168.703
0735.168.703