„Studentă fiind, vedeam cum alți colegi aveau bani, nu se gândeau că nu au bani de chirie și, de ce să mint, chiar mi-era ciudă pentru asta. Așa că am zis că trebuie să fac ceva ca să nu sufăr. Iar la îndemână mi-a fost videochatul. Si uite asa, Vixen Studio a fost primul meu loc de muncă. Dar câte am învățat acolo…bine, mi-a fost și oarecum greu apoi să mă obișnuiesc cu un salariu mai mic, dar mi-am dorit să fiu farmacistă,așa că după ce am terminat facultatea, am continuat cu videochatul, dar tot mai puțin… a fost decizia mea, nu regret, dar recunosc că nu aș fi ajuns astăzi aici dacă nu ar fi fost să mă duc la acel interviu de angajare la Vixen Studio, studioul de videochat care m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul!”,
Va salut , unde gasesc mai multe detalii in legatura cu locul de munca din Iasi…