„Am început întâmpător ca model de videochat, mi-am spus că va fi ceva provizoriu, doar că m-am obișnuit cu banii. La 19 ani am născut-o pe cea mică, eram o mamă singură, cu un copil, nu avem un loc de muncă, am renunțat la studii. Mi s-a părut chiar ceva de moment ideea de a face videochat, mai ales cât timp era fata mică. Totuși, apoi, când vezi câ faci câteva mii de euro pe lună, nu-ți mai convine să lași deoparte acest loc de muncă perfect legal.
Vedeam că fac bani, așa că am început să mă gândesc la faptul că aș putea cumpăra un apartament pentru mine și fată, în rate, mai ales că la Vixen Studio se lucrează legal și aveam un contract de munca destul de generos. Era o provocare pentru mine să văd că banca îmi acordă creditul pentru casă, o provocare care a ajuns realitate în scurt timp. Ce a însemnat Vixen Studio pentru mine? O șansă. Pe bune că a fost o șansă la care nu m-aș fi gândit dacă mi-ar fi fost sugerată… dar așa, a fost o alegere pe care n-am cum să regret pentru că mi-a adus liniștea în familia mea.
Am un copil căruia nu i-a lipsit nimic pentru că mami era model de videochat și, cel mai important, programul flexibil mi-a dat posibilitatea de a fi prezentă în viața copilului meu. Știu că sunt multe modele de videochat care au început să facă videochat de acasă, considerând că e mai profitabil, dar eu am în vedere să rămân la Vixen Studio pentru că e un loc de munca de unde am satisfacții, iar dacă undeva îți e bine, de ce să pleci?
N-aș putea azi, după ce m-am acomodat cu un anumit nivel financiar, să merg la interviuri de angajare, să mă uit după anunțuri de angajare. Mă uit pe www.anuntuldeaiasi.ro din curiozitate, nu pentru că am nevoie de vreun loc de muncă în Iasi și, poate-poate, îmi atrage atenția vreun anunț de angajare anume. Da, am fost tentată să sun, dar când văd salarizarea, mi-amintesc mereu cât câștig la Vixen Studio, având un comision care deseori depășește 50% din venituri.”, Maria, 22 de ani, Iasi