„Am inceput timid, acasa, la indicatiile si recomandarea unei prietene care fusese la un studio, dar a ales, pana la urma, sa faca videochat de acasa. La inceput, am folosit camera ei deja amenajata, insa apoi am vrut intimitate. Ma simteam cumva urmarita din spate si nu mai voiam… totusi, banii pe care ii faceam nu erau nici pe departe atat de multi pe cat vedeam ca se pot face la studiourile cunoscute, cu vechime. Nu intelegeam de ce, care e mecanismul care ma poate face sa ajung la acele sume, asa ca am lasat rusinea deoparte si m-am prezentat la Vixen studio pentru a avea mai multe informatii. Am spus adevarul, ca faceam videochat de vreo cateva ori acasa. De-abia cand am inceput sa lucrez la Vixen mi-am dat seama cat de putine lucruri stiam si abia atunci am inteles care sunt avantajele de a fi model de videochat al unui studio…”, isi aminteste Raluca.
Era studenta in anul doi de facultate atunci cand a aflat ca una dintre bunele prietene facea videochat. Au dat-o de gol luminile ambientale din camera in care statea in chirie cu alte doua fete pana urma sa aiba bani sa se mute singura intr-un apartament spatios. N-avea deloc intimitate si nici n-a riscat sa amenajeze locul prea diferit pentru ca ar fi dat de banuit colegelor pe care le cunoscuse de-abia atunci cand a dat un anunt in ziar ca isi cauta colege de apartament. Cand Raluca a venit intr-o seara la ea, in vizita, s-a panicat. Era nelinistita, era ora la care ea trebuia sa faca bani. Asa a ajuns sa ii spuna tot adevarul. La nici doua saptamani distanta, Raluca devenea si ea videochatista.
„Eu stateam in camin. Am prins loc, insa stateam intr-o camaruta insalubra, cu inca trei straine, fiecare cu propriile tabieturi. Mi-a fost greu, mai ales ca eu, acasa, aveam camera mea, nu ma deranja nimeni. Chiar a fost o provocare si un compromis pentru ca nu aveam bani sa imi platesc o chirie in Iasi, mai ales ca ai mei erau oameni normali. Totusi, imi lipsea intimitatea aia a mea cu care fusesem obisnuita o viata intreaga. M-am acomodat foarte greu si mi-am jurat ca nu voi sta prea mult in asa conditii. In plus, nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi ajunge sa fiu genul acela de student care asteapta pachet de la ai ei mei. Asa ca mi s-a parut tare interesant sa vad ca prietena mea face videochat si poate se poate intretine singura.”, completeaza Raluca.
Au inceput sa isi faca planuri impreuna. Voiau sa se mute cu chirie intr-un apartament spatios, nu mai voiau sa mearga cu autobuzul și chiar isi doreau sa aiba timp si bani mai ales pentru a sta la cafenele oricand aveau chef. Stiau ca nu pot avea toate astea pentru ca nu isi permiteau, dar descoperisera ca pot face bani cu ajutorul videochatului si asta le-a dat motivatia de care aveau nevoie pentru a nu le parea rau ca fac asta.
„Am fost prima care a ajuns la Vixen. Apoi, am convins-o si pe prietena mea pentru ca i-am demonstrat ca poate si ea castiga mai bine. Mi-au fost foarte utile sfaturile trainerului, dar si atmosfera placuta in care lucram. Nu am fost niciodata atrasa de opulenta, asa cum vad ca promoveaza altii, eu am vrut sa am o viata lipsita de griji, mi-am dorit sa am bani si sa am timp sa si invat pentru ca eram la facultate, sa nu imi refuz o excursie, chestii de acestea. Am reusit toate astea pentru ca am dat dovada de seriozitate si am avut ambitie. S-a vazut experienta celor de la Vixen inca din primele zile. Cand am vazut ca pot face cateva sute de euro pe zi, am prins si mai mult curaj si chiar am inceput sa aloc si mai multe ore. Am terminat facultatea intre timp si chiar am avut o satisfactie ca le-am putut trimite bani alor mei din cand in cand, ca un fel de recompensa pentru toate sacrificiile pe care si ei le-au facut ca mie sa imi fie bine. Stau cu diploma in sertar, am preferat sa fac niste cursuri pe sufletul meu, iar grija banilor nu exista…”, incheie Raluca.
Raluca, 24 de ani, Osoi, judetul Iasi