Uneori, din an în an răspund întrebării ,,La ce te gândeşti?” Mă gândesc la ce e nimicul? Despre ,,nimicuri” am aflat de mult, mult timp. Despre nimic încă n-am aflat…E o ciudățenie ce pare a fi şi a nu fi, e o înfățişare coruptă, împătimită să imite prost, aproape grotesc. În mod normal pare a fi ceva…în final i se spune nimic, adică egal cu zero, comic ,,egal cu nul”. Doar că prea-l băgăm în seamă şi prea nu-i dăm crezare a fi nimic. Şi atunci ne întrebăm ,, Ceva există?”. Zic da. Ceva bun, ceva frumos, ceva din iubire, un altceva cu piper sau lemn de abanos ar însemna…, ceva poetic; ceva …ceva…e lumea asta toată. Toate sunt, altfel insa, nimicul la care mă gândeam. Ganduri pe care uneori reusesc sa le alung, alteori nu, uneori nici macar nu vreau sa le indepartez pentru ca ma ambitioneaza, ma ajuta sa fiu mai eu, mai increzatoare…mai altfel.

Asa ca am inceput sa traiesc in stil absolut propriu, fara sa imi pese prea mult de ceea ce gandesc altii, am inceput sa imi construiesc viata in functie de temerile mele, de extazul si nebunia mea , sa iubesc, sa ma indragostesc, sa sufar, sa traiesc, sa primesc cu bratele deschise tot ceea ce viata imi ofera. Ce sa imi doresc de la viata, daca nu fericire, bunastare, oameni care sa ma iubeasca, oameni care sa ma urasca, sa pot intelege care este scopul meu in aceasta lume.  Mai pe la varsta adolescentei ma gandeam, ca a trai inseamna a fi apreciat pentru ceea ce faci, a fi cel mai bun, a ii multumi pe ceilalti, asa eram instruita, asta vazusem in mediul in care crescusem, o data cu trecerea anilor, am inteles ca viata nu e altceva decat daruire, iubire, libertate …viata sunt eu, dragostea si ajutorul pe care il ofer celorlati! Mi-a trebuit ceva timp sa ajung sa inteleg asta, insa a meritat. Acum reusesc sa fiu fericita cu alegerile mele, fara a ma gandi la ceea ce spun cei din jurul meu. Asa ca, viata pe care o am, este una usor atipica, ar spune unii, la varsta de 37 de ani, locuiesc singura intr-un apartament spatios, intr-o zona frumoasa a Iasului, nu sufar in vreun fel de singuratate, ba din contra, iubesc sa petrec timp cu mine insami.

Uneori in timpul liber, pictez si scriu poezii, insa timp liber …nu am suficient de mult, pentru ca mi-l dedic celor care au nevoie de mine, fac voluntariat atat cat imi permite timpul, iar banii mi-i castig facand videochat, Vixen studio este studioul angajator, iar eu, model. Sunt chiar mandra de acest job, imi permit sa am tot ce imi trebuie, si in plus, sa pot aduce zambetul pe buzele unor copii mai putin norocosi, sa pot lumina sufletul unor familii pentru care viata nu inseamna altceva decat sacrificiu si saracie. Lucrez ca model videochat de mai bine de 5 ani, in tot acest timp am vazut lumea, mi-am imbogatit viata si la propriu si la figurat, datorita acestui job bine platit reusesc sa fac cate ceva pentru cei nevoiasi si pentru sufletul meu. Pana sa am acest job, nu am reusit sa fac acest acest lucru cu banii castigati din alte profesii, la astfel de nimicuri ma gandeam…la oameni care critica, la situatii in care toti vor sa para altceva decat sunt…la ipocrizie. Am ales sa fac acest job pentru ca iubesc oamenii, in adevaratul sens al cuvantului, iubesc banii pe care ii castig pentru ca ii pot investi in lucruri marete, asta este multumirea mea sufleteasca. Fac publica cu drag aceasta experienta unica, pentru ca vreau oamenii sa inteleaga ca viata este facuta din alegeri, iar alegerile pe care le fac alcătuiesc viata pe care o traiesc.

Trebuie sa alegem cu sufletul si pentru suflet, doar asa rezultatele vor fi pe masura. Nu stiu cati dintre voi inteleg exact ce este videochatul, pentru unii prostitutie, pentru altii o rusine, pentru altii nici macar un “job”, insa pentru noi, cele care il practicam un loc de munca…suntem un fel de psihologi virtuali, nimic intr-atat de rusinos, nici pe departe… Am ales acest job pentru a putea trai asa cum imi doresc, am ales acest job pentru ca imi antrenez creierul practicand doua limbi straine, pentru ca imi folosesc imaginatia, pentru ca  toate acestea sunt doar avantaje pentru mine si pentru cresterea mea personala, in plus, castig bani destui, incat sa fiu fericita, sa am o viata linistita si de invidiat. Conditiile de lucru sunt excepționale, as spune de lux, iar intreaga echipa este fantastica! Excursiile organizate, petrecerile, tombolele, seratele intre fete, cu povesti si buna dispozitie ma fac sa imi doresc sa merg la serviciu, pentru ca, da, se si munceste, dar intr-un mediu armonios.

Flexibilitatea programului pentru mine este avantajul principal, sunt o persoana libera, programul rigid, din punctul meu de vedere, fiind pentru persoane robotizate, oamenii, avand nevoie de spatiu si adaptabilitate.Fara prejudecati si lipsita de inhibitii, continui sa fiu model, sa am o viata excelenta, si fara falsa modestie, cu fiecare zi petrecuta in cadrul studioului, viziunea mea asupra vietii este ”beyond the limits!”Vad viata cu alti ochi, accept oamenii exact asa cum sunt, cu defecte si calitati, fara sa cataloghez, fara sa critic, doar sa accept, fara nici un drept de a judeca deciziile si vietile celorlalti. Carmen